Fotbalistul de la OGC Nice care valorează 40.000.000€. ”E pe lista lui Manchester United”

OGC Nice Jean-Clair Todibo Manchester United Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 01 Aprilie 2024, 14:24
Data actualizarii: Luni 01 Aprilie 2024, 14:40

Nice ocupă locul cinci în clasament cu 43 de puncte.

După 27 de etape desfășurate în primul eșalon al Franței, Nice a înregistrat 12 victorii, șapte rezultate de egalitate și opt înfrângeri și se situează la 19 puncte de liderul Paris Saint-Germain.

Fotbalistul de la OGC Nice care valorează 40.000.000€. ”E pe lista lui Manchester United”

Conform jurnalistului sportiv Fabrizio Romano, expert în transferuri, Jean-Clair Todibo, fotbalistul cotat la 35 de milioane de euro de site-urile de specialitate, prezintă interes pentru Manchester United.

  • Italianul a notat pe rețelele social media faptul că Nice îl evaluează pe Jean-Clair Todibo la nu mai puțin de 40 de milioane de euro

”Se află pe lista lui Manchester United încă de vara trecută, dar mai multe cluburi din Premier League îl monitorizează. Internaționalul francez ar putea pleca de la Nice”, a susținut Fabrizio Romano.

Jean-Clair Todibo se află la Nice din iulie 2021. Vicecăpitanul echipei din Ligue 1 mai are contract cu trupa de pe stadionul ”Allianz Riviera” până la finele sezonului 2026/27.

De când s-a înțeles cu francezii, Todibo a bifat 129 de apariții, a reușit să marcheze două goluri și să-și treacă în cont două assist-uri, în mai bine de 11 mii de minute petrecute în echipamentul clubului.

Ce urmează pentru OGC Nice

Pentru Nice urmează confruntarea din campionat de duminică, 7 aprilie, de la ora 16:00, împotriva celor de la Reims. Meciul va conta pentru etapa #28 din Ligue 1.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!