Gigi Becali e convins: "Fac un pariu cu Vasile Dîncu! Eu sunt prieten cu PSD, PNL și AUR!"

Gigi Becali csa steaua FCSB Vasile Dincu Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 Aprilie 2023, 21:14
Data actualizarii: Vineri 21 Aprilie 2023, 21:13

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a avut un nou mesaj pentru Vasile Dîncu, unul dintre politicienii care au propus modificarea Legii sportului.

Gigi Becali este convins că legea Sportului, așa cum a fost propusă în noua ei variantă, nu va trece, iar CSA Steaua, dar și alte cluburi de drept public nu vor fi acceptate în Liga 1.

Gigi Becali: "Nu trece legea! Fac pariu cu Vasile Dîncu"

Finanțatorul celor de la FCSB spune că Vasile Dîncu are "o mentalitate de comunist" și, în ciuda "influenței în PSD", fostul ministru al Apărării Naționale nu poate modifica legea.

"Să vină el și să facem pariu. El are influență în PSD, eu n-am deloc. Să vedem dacă trece. Să facă pariu el cu mine, el are putere în PSD, nu? Eu n-am nicio putere. Hai să vedem dacă trece legea. Eu fac pariu cu el că nu trece.

Noi trebuie să spunem logica, de ce nu e corect. Eu plătesc taxe la stat cam 2 milioane de euro pe an. Taxe, nu TVA! Dacă pun și TVA-ul, sunt multe milioane. Craiova plătește și ea vreo 2 milioane. CFR, mai mult, vreo 3 milioane, are salarii mai mari. Cu alte cuvinte, patronii plătesc taxe la stat, iar din banii ăia ia CSA-ul și se luptă cu noi pe banii noștri.

Îl întreb eu pe nenea Dîncu: băi, mentalitate de comunist, unde ai văzut tu? Vrei să fim râsul lumii și al Europei? Nu există în nicio țară din Europa o echipă departamentală! Dacă vrem să fim noi ultima la toate și prima la mizerie, hai să fim, dacă vrea Dîncu așa.

Dar eu pun pariu cu el, așa cum e el, membru PSD, că nu are nicio putere să promoveze legea asta. Eu sunt mai puternic decât el. Eu sunt prieten și cu PSD-ul, și cu PNL-ul, și cu AUR-ul, cu toți. El nu poate să facă asta. Nu că nu aș vrea, că nu mă deranjează pe mine, dar ca principiu, pentru că ne facem de râs în lume și în Europa. Nu că n-aș vrea, că aș vre să vină și să le dau 15-0", a spus Gigi Becali, la Prima Sport.

Dîncu: „Uneori, Becali are 100% dreptate!”

Vasile Dîncu l-a lădat pe Gigi Becali pentru aportul său la fotbalul românesc. Politicianul a afirmat că, în ciuda declarațiilor sale extravagante și a atitudinii sale exuberante, patronul FCSB este un bun creștin, care a investit mulți bani în fotbalul românesc.

„Vreau să vă spun un lucru, poate este şocant. Am scris în câteva cărţi de-ale mele despre Gigi Becali. El are gura mare, dar am pentru el un anumit respect special. Dincolo de ce spune câteodată, este un bun creştin.

Poate arată prea mult asta uneori. În al doilea rând, a adus mulţi bani în fotbalul românesc. A ţinut FCSB-ul, a ţinut jucători de echipă naţională, a crescut jucători şi pentru asta nu poţi să nu respecţi un om.

Dincolo de ceea ce spune, poate de multe ori exagerează, dar uneori are 100% dreptate”, a spus Vasile Dîncu, potrivit Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!