George Daniel Bozieru, fost președinte al clubului CSL Ștefăneștii de Jos și fost angajat la Dinamo și Rapid, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Acesta este anchetat alături de Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, într-un dosar în care cei doi sunt acuzați că ar fi agresat și sechestrat un bărbat.
George Daniel Bozieru, arestat la domiciliu
Potrivit Observatorul PH, Bozieru și Constandachi au fost reținuți pentru 24 de ore, după audieri la Secția 4 de Poliție din Ploiești. Ulterior, cei doi au fost prezentați Judecătoriei Ploiești, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Incidentul ar fi avut loc pe 31 august 2026, când „Justițiarul din Berceni” a sesizat Poliția din Ploiești că a imobilizat un bărbat suspectat de violarea unei minore. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 25 de ani, ar fi întreținut relații sexuale cu o adolescentă de 16 ani împotriva voinței acesteia. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru viol asupra unui minor.
Ulterior, bărbatul a depus o plângere în care a reclamat că ar fi fost agresat și lipsit de libertate de Constandachi și Bozieru. În acest dosar, cei doi sunt cercetați pentru lipsire de libertate și loviri sau alte violențe.
Bozieru a transmis pe Facebook că ancheta este în desfășurare și că nu se consideră vinovat de acuzațiile care i se aduc. „Nu suntem infractori și nu ne considerăm vinovați de niciuna dintre cele două fapte pentru care avem calitatea de inculpați”, a scris acesta.