Costel Orac, despre criza provocata de coronavirus in fotbalul romanesc: "E mai rau ca la cutremurul din '77 sau la Revolutia din 1989!"

Costel Orac coronavirus criza cutremur 1977 Revolutie 1989 Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Aprilie 2020, 12:25
Data actualizarii: Miercuri 01 Aprilie 2020, 12:39

Legenda lui Dinamo spune ca pandemia de Covid-19 e cea mai tensionata si obscura perioada pe care a trait-o in cariera sa. 

Costel Orac, fostul jucator al lui Dinamo, Dunarea Galati, Victoria sau Unirea Focsani, a prins ca jucator doua dintre cele mai mari dezastre din ultima jumatate de secol, dar spune ca efectul lor asupra fotbalului romanesc a fost mult mai redus decat cel provocat de pandemia de coronavirus. "Cutremurul din 1977 l-am prins cand tocmai ma intorceam din Iran, unde fusesem cu echipa nationala de juniori la un turneu. Acolo nu fusesera probleme si nu am stiut pana nu am ajuns in tara, apoi am mers acasa, jucam la Dunarea Galati. Fotbalul s-a intrerupt pentru o perioada foarte scurta, apoi s-a jucat normal. Nu a fost in niciun caz o criza de genul asta. Atunci au fost probleme mai ales in Bucuresti, unde existau mai multe case si blocuri vechi, in tara nu s-a simtit la fel de rau. 

Nici la Revolutie nu s-a intrerupt campionatul, pentru ca s-a suprapus peste pauza de iarna. Nu a afectat prea mult competitia, care a inceput normal, cred ca pe la inceputul lui martie. Au mai fost si crize economice, dar acum este cea mai mare nenorocire, nu am mai prins asa ceva in fotbal. Si celelalte sporturi sunt afectate, s-a amanat Olimpiada. Important e sa fim sanatosi, sa fie cat mai putine victime si sa fie cea mai mare problema pauza asta cu fotbalul. Ca sport putem sa facem dupa aceea cat vrem. Sa vedem ce se intampla si cu Euro 2020, ca noi spunem ca terminam stadioanele, dar, din ce vad la televizor, va fi si economia afectata si nu stiu daca vor mai fi bani pentru investitia in ele. 

Pregatirea in sufragerie e pentru televiziuni, ca sa dea putina culoare acestei pauze. Ce poti sa faci in sufragerie? Poate niste abdomene, genuflexiuni, flotari, ceva usor, sa nu faci burta, dar care nu te ajuta sa iti mentii conditia fizica de fotbalist profesionist. Esti limitat, dar asta e viata. Problema nu este numai la noi, au fost toti afectati. Nu putem decat sa stam si sa asteptam vremuri mai bune. Fotbalistilor le va trebui o perioada de cel putin doua saptamani pentru a se readapta la efortul. Daca specialistii in domeniul sanatatii nu pot preconiza cand se va incheia izolarea si carantina, nu putem noi, cei din fotbal, sa facem prea multe planuri. 

Eu cred ca e o criza de durata, s-ar putea sa asistam chiar la anularea campionatului. La ce s-a intamplat in ultimele zile prin spitale, semnele nu sunt bune deloc. A fost o greseala sa credem ca e doar o raceala mai puternica, dar e o greseala pe care nu am facut-o doar noi. Vedem ce se intampla acum in Italia, Spania, Anglia, Franta sau SUA, care ar trebui sa fie mai bine organizati decat noi. Trump era foarte optimist, dar uite ca, din pacate, toata lumea s-a inselat. Eu stau in casa, ascult ce au spus autoritatile. Noroc ca stau la curte si am mai mult spatiu. E greu fara meciuri de fotbal, dar citesc, ies afara, alerg cu cainele prin curte, mai bine zis il alerg pe el. Lucruri limitate, ca nu prea ai ce sa faci in situatii de genul asta", a declarat Orac pentru Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!