INTERVIU ”Burebista” Costel Câmpeanu: ”Halagian se lua de mine că n-am batistă, am sărit să-l bat”. Povești nemuritoare din Divizia A: ”Bă, unde te duci tu, nebunule, la unguri?”

Costel Campeanu Burebista Florin Halagian Gloria Bistrita Interviu Costel Campeanu

Fotbal intern

SPORT.RO

Data publicarii: Joi 07 Septembrie 2023, 17:12

Data actualizarii: Joi 07 Septembrie 2023, 17:23

Un personaj aparte al anilor 2000 din Divizia A era Costel Câmpeanu! Fostul portar, poreclit ”Burebista”, e cunoscut, poate, cel mai bine pentru experiența de la Gloria Bistrița, iar recent a oferit un interviu pentru Sport.ro.

TAGS:

#Costel Campeanu#Burebista#Florin Halagian#Gloria Bistrita#Interviu Costel Campeanu

Din articol

Costel Câmpeanu, despre relația cu Jean Pădureanu și antrenamentele cu Lucian Sânmărtean
Costel Câmpeanu, dispută cu Florin Halagian: ”Era să îl bat”
Cantonamente spartane în perioada aceea

Personaj spumos, cu povești care te proiectează în trecut, când farmecul primei divizii era unul special, Costel Câmpeanu, ajuns la 58 de ani, a cunoscut gloria la Dinamo, alături de care a triumfat în prima divizie și a jucat departe în cupele europene, acolo unde echipele din SuperLiga României doar vizează că pot ajunge la timpul prezent.

Sport.ro l-a intervievat pe Costel Câmpeanu, dar amintirile fostului portar au fost neîncăpătoare în dialogul cu reporterul. A trecut în revistă miile de plonjoane de pe terenurile noroioase ale Bacăului, până la momentul în care a realizat că și-a atins visul pe care îl avea de fiecare dată când punea capul pe pernă, odată cu transferul la Dinamo.

Mircea Lucescu i-a cerut personal să devină ”câine”, după ce era ”să strice ploile” într-un meci al cărui rezultat era știut de la bun început. Și-a amintit melancolic și relația cu un om al cărui nume nu s-a șters în timp, Jean Pădureanu.

Costel Câmpeanu, despre relația cu Jean Pădureanu și antrenamentele cu Lucian Sânmărtean

Costel Câmpeanu nu a trecut cu vederea nici antrenamentele pe care le făcea alături de Lucian Sânmărtean, căruia i-a citit ca un poligraf calitățile, pe care l-a cunoscut încă din vremea în care ”greii” din vestiarul Bistriței îl strigau ”puștiul” și îi bâjbâiau numele. Sânmărtean avea încă de atunci tendința să scoată din joben arsenalul de driblinguri, să îi ridiculizeze pe colegi la antrenamente.

”Burebista” nu a ascuns nici conflictele pe care le-a avut cu antrenorii care strâmbau din nas doar când îl vedeau, încă de la o vârstă fragedă având o personalitate puternică, așa cum sunt caracterizați moldovenii get-beget.

A intrat în conflict chiar și cu marele Florin Halagian, la Dinamo, dar s-a aruncat și la un pariu curajos care naște păreri pro și contra: dacă Revoluția întârzia, s-ar fi luptat la Cupa Campionilor alături de ”câini” și ar fi egalat Steaua 1986.

Campion al României cu Dinamo, finalist al Cupei României cu Gloria Bistrița patru ani mai târziu, în 1994, Costel Câmpeanu a rămas în memoria suporterilor, peste arcul timpului, și pentru porecla sa, ”Burebista”.

Costel Câmpeanu, dispută cu Florin Halagian: ”Era să îl bat”

A apărat la Gloria Bistrița până la 40 de ani, evoluând 11 sezoane pentru formația patronată în acele timpuri de Jean Pădureanu.

Costel Câmpeanu a început interviul cu primii pași în fotbal, cum Universitatea Cluj s-a luptat să îi câștige semnătura, dar tot Bacăul natal i-a rămas la suflet după anii stagiului militar.

• În prezent, Costel Câmpeanu este antrenor la Liceul cu Program Sportiv Bacău

Costel, îți mai amintești cum ai făcut primii pași în fotbal?
Vârful a fost la Dinamo... . Am ajuns la Dinamo în 1988, în iarnă! Plecase de la Dinamo Gheorghe Viscreanu, eu am ajuns... aveam doi ani și jumătate de când eram la Bacău, eram la copii. Am ajuns o perioadă și în Liga 2, la Gheorgheni, cam două luni, pe timpul armatei, în 1983. Mi-am luat BAC-ul, iar apoi am mers în armată, așa erau vremurile.

Am jucat și la Aerostar înainte, după care m-am certat cu antrenorul, cu Nedelcu, am avut un conflict cu nea Mircea Nedelcu. M-am certat la antrenament cu el, mi-a dat o palmă. Eu, atunci, fiind copil, i-am dat și eu o palmă... după care, m-am dus în unitatea militară, nu m-a mai lăsat să ies.

Am ajuns astfel la Gheorgheni, era departe, trebuia să ajung cu vreo două autobuze, cu trenul, făceam mult. Nu știam nici unde e pe hartă Gheorgheni. Am jucat nouă-10 luni, după care m-a vrut Universitatea Cluj. Ei căutau portar, aveau un portar accidentat atunci.

M-au văzut la Sovata, m-au văzut la un meci, am făcut cantonamentul la Sovata. Am jucat două meciuri amicale, pe gheață, cum se juca atunci.

Cantonamente spartane în perioada aceea

Atunci, cantonamentele erau foarte grele! Dacă pun jucătorii să facă antrenament cum făceam noi, se lasă de fotbal. Fugeam și 18 kilometri într-o oră și jumătate – două ore, patru minute pe kilometru, dar nu conta că e pantă. În fine, am apărat bine în cantonament, ne-am descurcat bine noi ca echipă.

Eu, la Gheorgheni, mai scoteam două-trei șuturi, dar aveam sânge în venă! U. Cluj m-a văzut, a rămas că mă ia în vară, că mă cheamă să mă vadă iar, iar ulterior, dacă mă ia, să mă bage și la facultate. Când am auzit de facultate, am zis că vin. Voiam să merg la sport, că nu voiam să merg la matematică, fizică sau mai știu pe unde.

Rămăsese bătut în cuie, dar a venit și Târgu Mureș. M-am dus și la Târgu Mureș, am vorbit și acolo. Au zis că îmi dau bani, apartament, iar mie îmi plăcea mai mult Târgu Mureș decât Cluj. Până la urmă m-am întors la Gheorgheni și de la Târgu Mureș, iar tata mi-a zis să merg la Cluj, că mă bagă oamenii la facultate.

Și ce ai ales?
Apoi, m-am trezit, după vreo două zile, cu ăștia de la noi, de la Sport Club Bacău: ”Bă, unde te duci tu, nebunule, la unguri? Ești copilul nostru, ești de la Bacău. Hai acasă”. Până atunci m-au trimis la străini (n.r. - râde)... . I-am dat telefon tatălui meu și i-am zis că rămân la Bacău dacă mă bagă la facultate. Atunci, mi-au zis cei de la Bacău că îmi dau apartamente, că mă bagă la facultate și am rămas la Bacău.

Cum ai ajuns la Dinamo?
După doi ani, m-a luat nea Mircea Lucescu. Am apărat bine de fiecare dată. (N.r. – E o poveste în urma căreia ai ajuns la Dinamo) Da, povestea e că după un meci cu Dinamo.... eu habar nu aveam, am apărat foarte bine și i-am încurcat (n.r. – râde). Au venit apoi: ”Bă, dar nu ia-ți zis că...”. Eu nu știam nimic (n.r. – de aranjamentul între echipe), cei în vârstă știau, eu eram copil. Eram copii și noi nu știam ce stabiliseră ei.

Am luat-o în serios, zic trebuie să îmi fac treaba, să apăr! Antrenorii îmi spuneau că în meciurile cu Dinamo și Steaua trebuie să apăr! Eu am apărat de am rupt! A câștigat Dinamo, iar după meci a venit nea Mircea în vestiar și a zis că după tur merg la Dinamo. A vorbit cu președintele, iar în iarnă am plecat la Dinamo, eram cu Bogdan Stelea, amândoi.

Eu l-am schimbat pe Țețe Moraru la Dinamo, a plecat la Victoria.

Cum a fost contactul cu...
Când m-am dus la Dinamo, am făcut două-trei antrenamente cu Țețe, mi-a dat nea Țețe, de mi-a spart ficatul. Cum dădea în balon, cum degaja, ce putere avea în șut. Cred că era supărat că am venit eu, copil din Moldova, să îl schimb. Mi-a făcut două antrenamente de m-a rupt în două.

După, am plecat înapoi la Bacău. M-am apucat de plâns și le-am zis ăstora de la Bacău, ”mai bine fruntaș la sat, decât codaș la oraș”. Am zis că nu îmi mai trebuie București! ”M-a luat ăla”, le-am zis, ”mi-a făcut două antrenamente de m-a făcut varză”! Nu puteam să mai stau pe picioare, nu prindeam un balon, dădea cât putea!

Nu mi-am permis să îi zic lui Țețe Moraru să dea mai încet, nu puteam. Îl vedeam că dă în dușmănie, dar îmi era rușine, era marele Țețe Moraru, ce să îi spun? Am tăcut din gură, mi-am făcut duș și m-am întors la Bacău.

Am zis că nu îmi trebuie mie Dinamo, dar, când am ajuns în Bacău, la club, m-au luat ăștia că de ce am plecat. Până la urmă m-am întors la Dinamo, nu aveam ce face, așa era atunci, nu puteai să te opui, era cu partidul, cu ... .

A fost cea mai frumoasă perioada de la Dinamo?
Da, clar! Am câștigat campionat, Cupa României, semifinală de Cupa Cupelor, care atunci era ca Europa League. Erau și jucători buni de tot la Dinamo atunci, Lupu, Vaișcovici, Răducioiu, Cezar Zamfir, Adi Matei, Daniel Timofte, mulți, eram echipă!

Dacă rămânea atunci echipa aia, clar ajungeam în Cupa Campionilor! Cred că atunci pot să spun că luam Cupa Campionilor. Am ajuns de două ori în semifinale în Cupa Cupelor, iar următorul pas era Cupa Campionilor. Steaua ajunsese deja, a și câștigat, noi eram următorii, dar a venit Revoluția și s-a destrămat echipa.

Din cauza Revoluției s-a destrămat echipa atunci?
Da! Au plecat de la noi, de la Dinamo, imediat după Cupa Mondială din 1990. Au primit toți oferte, au plecat mulți, s-a destrămat tot. Nea Mircea a plecat în Italia, s-a dus naiba tot! Nea Mircea a încercat să țină echipa, dar jucătorii au plecat.

Au plecat 14 jucători parcă, am mai rămas doar nouă de pe timpul lui nea Mircea. Au început să vină jucători de la Moreni, frații Pană, Ursu... . Am câștigat și așa campionatul, erau nea Gigi Mulțescu și Ion Marin antrenori. A venit apoi Halagian principal și secund nea Hizo.

Spui că dacă nu venea Revoluția, Dinamo lua Cupa Campionilor?
Da, clar! Erau Ionuț Lupescu, Sabău, Lupu, Răducioiu, Timofte, Mihăescu, Andone și așa mai departe. Cei în vârstă, cu experiență, cu greutate, au plecat și asta a contat. Eram buni, aveam șanse să luăm Cupa Campionilor, mai ales că am prins semifinale de Cupa Cupelor.

Erau jucători cu meciuri la națională, cu mare experiență. Am rămas doar copii și nu puteam să mai sperăm la așa ceva. Am mai jucat apoi în Cupa Cupelor, dar apoi nu am mai ajuns, s-a cam dus.

Apoi a venit experiența de la Gloria Bistrița. Cum ai ajuns acolo?
Am ajuns pentru că Halagian voia să mă dea la schimb cu Adi Blid, care era rudă cu el. Am aflat că Adi Blid era și el bucureștean, nu știam, și mă freca Halagian la antrenamente, că nu sunt bun. Vorbeam cu președintele, să vorbească pentru că nu mă lăsa, mă lua, nici nu ajungeam bine la antrenamente că era pe mine.

I-am zis președintelui că mă tot întreabă dacă am venit prin el. Încerca să mă dea de-o parte. Am văzut că tot sare pe mine Halagian, orice făceam nu era bine. Noi făceam antrenamentele la Săftica și se tot lega de mine. Ba că n-am batistă, ba că nu știu ce.

A fost un conflict deschis între tine și el?
La meciul cu Sporting, când am învins (n.r. – în Cupa UEFA, sezonul 1991-1992, scor 2-0), îmi venea să îl bat! M-a oprit cineva, iar după meci a venit la mine și m-a luat tare, ”Băi, moldovene, ai sărit la bătaie”. I-am zis: ”Păi dacă nu mă lași în pace?”.

Așa am plecat apoi la Gloria, din cauza discuțiilor cu el. A venit și Pană la Bistrița la ceva timp și eram după o seară de șpriț: ”Bă, ce cauți tu aici? Pe la București erai pe mine când ai venit cu Halagian”. I-am zis să se îmbrace, era și nea Jean Pădureanu lângă noi, și i-am zis să plece!

”M-ai călcat pe coadă la Dinamo, până mâine, când vin la antrenament, să nu te mai prind în vestiar”. A plecat apoi.

Cum te-ai înțeles cu Jean Pădureanu? Cum era ca om?|
M-am înțeles foarte bine cu el! Din moment ce am stat atât de mult, ne-am înțeles! La mine erau doar două reguli clare, să îl ajut prin ce fac, dar să mă plătească la timp. Am fost de două ori la retrogradare, dar nu am retrogradat.

Pentru un sportiv, pentru un fotbalist, dacă retrogradezi, înseamnă că ești prostul proștilor, nu ai treabă. Eu nu voiam în CV-ul meu să am retrogradare. M-am dus și la Piatra Neamț, am fost și acolo la retrogradare, dar am salvat echipa.

Am luat titlul cu Dinamo, am jucat și în cupele europene, dar am fost și la retrogradare, dar nu am picat în Divizia B.

Eu aveam în fiecare vară oferte, iar nea Jean mă plătea în funcție de ofertele alea. Mi-a dat cât am cerut și de aceea am și rămas. Atunci nu se dădeau salariile pe lună, se dădeau la semnătură, în decembrie un sfert și în mai restul. Așa erau împărțite contractele, nu era ca acum, să îți dea lunar.

Era un om corect Jean Pădureanu din câte spui.

Nu corect, foarte corect! La Bistrița nu a fost jucător care să plece fără să fie plătit! Erau jucători care nu demonstrau, dar îi plătea, se ținea de cuvânt. Dacă vorbea cu ei la început și le spunea că le dă atât, atât le dădea!

Ai crescut câțiva copii la Bistrița.
Da, păi cine nu a trecut pe la Bistrița atunci? Aliuță, Sânmărtean, Vasilache, nici nu-i mai știu la câți au fost.

Cum era Sânmărtean când era tânăr?
Era slab! Mă refer la fizic (n.r. – râde). Era copil bun, el a fost tot timpul un talent. La antrenamente îi dribla pe toți, din copilărie îi plăcea. Rămâneam cu el după antrenament și făceam lovituri libere, cornere, lovituri cu paravan.

Mă lua: ”Nea Costel, hai că dau și eu”. Îi ziceam: ”Hai, treci acolo”.