Ai auzit, Gigi Becali? Darius Olaru dezvăluie postul pe care dă cel mai bun randament: „Am adunat câteva poziții”

Darius Olaru FCSB Gigi Becali Fotbal intern Darius Olaru, jucător la FCSB/sursa foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 08:38
Data actualizarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 08:42

Darius Olaru (25 de ani) traversează unul dintre cele mai bune sezoane din carieră, fiind curtat în momentul de față de mai multe cluburi importante din carieră.

Mijlocașul ofensiv a dezvăluit că anii petrecuți la FCSB l-au „dezvoltat mult ca fotbalist” în ciuda faptului că a fost schimbat de pe o poziție pe alta.

Postul de mijlocaș central este cel pe care Olaru spune că se simte cel mai bine, însă de foarte puține ori a fost jucat la FCSB, în acest sezon, pe acea poziție.

Darius Olaru, despre FCSB

„Am adunat câteva poziții. Am început mijlocaș ofensiv, după care am fost mutat în bandă. Am jucat și-n formulă de doi, mijlocaș central, cam acum un an și jumătate. Chiar dacă sunt pus în poziții diferite, mă bucur că pot să gestionez tot și încerc să-mi fac treaba cât de cât bine.

Mă simt bine mijlocaș central cu mai multă libertate pe faza ofensivă. Să am mai multe situații în fața porții.

M-au schimbat în bine și am reușit să mă dezvolt la o echipă cu un stil mai ofensiv față de ceea ce jucam la Mediaș. Mă bucur că am reușit să cresc în evoluții și am ajuns în momentul în care pot să fac un pas mai sus”, a spus Darius Olaru, potrivit iAMSport.

Gent este clubul care insistă cel mai mult pentru transferul lui Olaru, iar pe lângă belgieni, de serviciile lui Darius Olaru ar mai fi interesate potrivit informațiilor de până acum Torino, Monza și Anderlecht.

Darius Olaru e cel mai bine cotat jucător din Superliga, cu 6.5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

  • 6.5 milioane de euro este cota fotbalistului pe care Gigi Becali vrea 7 milioane, dar care are o clauză de 5 milioane de euro în contract.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!