FOTO Neymar, susținere impresionantă din Arabia Saudită. Momente speciale la primul meci al lui Al Hilal după accidentarea brazilianului

Neymar Al Hilal Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 21 Octombrie 2023, 22:28
Data actualizarii: Sambata 21 Octombrie 2023, 22:28

Al Hilal a rămas fără Neymar, în urma accidentării teribile suferită în meciul disputat de Brazilia împotriva Uruguayului.

Neymar a suferit o ruptură de ligamente şi de menisc la genunchiul stâng şi a suferit o intervenţie chirurgicală, absența starului brazilian fiind estimată pentru un an de zile. 

Al Hilal, alături de Neymar

În partida pe care Al Hilal a jucat-o cu Al Khaleej, în campionatul din Arabia Saudită, fanii și jucătorii echipei au avut un mesaj de susținere pentru Neymar. 

Colegii brazilianului au ieșit pe teren purtând tricouri nu numărul 10, în timp ce suporterii au afișat un banner imens cu mesajul "Întoarce-te mai puternic!".

Al Hilal poate primi o sumă uriașă

Accidentarea suferită de Neymar îl va face indisponibil pe jucător aproape un an de zile, recuperarea după operație fiind una de lungă durată.

Marca anunță că Al Hilal, grupare la care s-a transferat în această vară, poate primi până la 7,5 milioane de euro dacă brazilianul va ajunge să lipsească atât de mult. FIFA despăgupește cu 20.548 euro pentru fiecare zi în care fotbalistul este în afara echipei. 

Suma pe care o primesc cluburile se stabilește și în funcție de salariul jucătorului accidentat, motiv pentru care clubul saudit ar putea ajunge să ia toți banii de la FIFA, ținând cont de salariul lui Neymar, 100 milioane de euro pe an. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!