Moment deosebit pentru Cristiano Ronaldo! Ce a decis primăria din Lisabona

Cristiano Ronaldo lisabona Portugalia Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 Mai 2023, 23:15
Data actualizarii: Joi 04 Mai 2023, 23:14

Cristiano Ronaldo va intra oficial în istoria Lisabonei, după o carieră extraordinară.

Cristiano Ronaldo, vedeta fotbalului portughez, a cărui carieră este "intim legată de istoria" Lisabonei, va fi în curând decorat cu medalia de onoare a oraşului, a anunţat joi primăria capitalei Portugaliei într-un comunicat citat de AFP.

Cristiano Ronaldo va fi decorat în Lisabona

Ronaldo "a apărat, promovat şi proiectat întotdeauna numele Lisabonei în întreaga lume", a declarat primarul oraşului, Carlos Moedas. "Istoria lui Cristiano Ronaldo, de mai multe ori considerat cel mai bun jucător din lume, este strâns legată de istoria Lisabonei", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Născut în Madeira, cel care avea să câştige de cinci ori Balonul de Aur a venit singur, la vârsta de 12 ani, în capitală, unde s-a format la juniorii clubului Sporting Lisabona, aşa cum s-a întâmplat înaintea sa cu Luis Figo.

Atacantul de 38 de ani, acum la echipa saudită Al-Nassr, a debutat pe 14 august 2002, într-un meci cu Inter Milano, la prima echipă a lui Sporting, antrenată în acea perioadă de românul Ladislau Boloni.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!