Marius Șumudică a dezvăluit echipele cu care negociază, în așteptarea ofertei de la Rapid: ”Sunt în discuții!”

Marius Sumudica oferte Rapid Turcia Fotbal extern Marius Sumudica
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 Aprilie 2024, 20:23
Data actualizarii: Marti 16 Aprilie 2024, 20:23

Cristiano Bergodi a plecat de la Rapid după patru eșecuri la rând suferite în play-off, iar giuleștenii au anunțat că, până când va fi numit un nou antrenor principal, de pregătirea echipei se vor ocupa Adrian Iencsi și Bogdan Lobonț.

Marius Șumudică este antrenorul pe care toți suporterii giuleșteni îl așteaptă pe banca Rapidului, însă deocamdată tehnicianul nu a fost contactat de conducerea clubului. 

Marius Șumudică negociază cu două cluburi din Turcia

Marius Șumudică a declarat că în aceste momente este în discuții cu mai multe echipe. Două dintre acestea sunt din Turcia, una din prima ligă și una din liga secundă, dar care are șanse reale să promoveze la finalul acestui sezon. Fostul antrenor al lui Gaziantep se află în negocieri și cu echipe din zona Golfului.

Șumudică a mărturisit că în acest moment pentru el prioritară este revenirea în fotbalul din străinătate, chiar dacă tehnicianul a recunoscut că ar fi dispus să lăse totul deoparte dacă i se va cere să revină pe banca Rapidului.

În momentul de față, sunt șanse mari să plec în străinătate. Am posbilitatea să mă întorc în Turcia, la două cluburi, plus în zona Golfului. Sunt în discuții în momentul de față cu o echipă din Turcia din prima ligă și o echipă din Liga 2 care are posibilitatea să promoveze. Este un proiect ok, m-aș duce cu mare plăcere. Prioritatea pentru mine este străinătatea”, a spus Marius Șumudică la Digi Sport.

În Turcia, Marius Șumudică a mai pregătit echipe precum Kayserispor, Gaziantep, Rizespor și Malatyaspor, în timp ce în zona Golfului, tehnicianul le-a antrenat pe Al Shaab, Al Shabab și Al Raed.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!