Clauza specială cerută de Jose Mourinho la Fenerbahce! Singura echipă la care poate pleca gratis în orice moment

Jose Mourinho Fenerbahce Turcia Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 31 Mai 2024, 12:40
Data actualizarii: Vineri 31 Mai 2024, 12:42

Jose Mourinho (61 de ani) este pe cale să fie prezentat oficial la Fenerbahce, după ce a ajuns la un acord verbal cu formația turcă.

”The Special One” și-a dat acordul și va semna un contract valabil pe următoarele două sezoane cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Cel care a negociat mutarea a fost celebrul agent Jorge Mendes. Informația a fost anunțată atât de presa portugheză, cât și de jurnalistul Fabrizio Romano.

Clauza prin care Jose Mourinho poate pleca de la Fenerbahce

În așteptarea unui anunț oficial din partea clubului Fenerbahce, italienii de la Calcio Mercato dezvăluie o clauză pe care Jose Mourinho ar fi solicitat-o pentru a merge în Turcia.

Conform sursei citate, Mourinho își dorește să aibă o clauză care să îi permită să plece gratis de la Fenerbahce în cazul în care va primi o ofertă de la naționala Portugaliei.

Într-un interviu acordat recent, "The Special One" spunea că regretă că nu a accepta oferta de a deveni selecționer al Portugaliei în trecut.

"Am avut deja două oportunităţi de a antrena Portugalia. Dar nu a fost momentul potrivit pentru mine. Ultima dată, am fost emoţionat că nu am acceptat, pentru că am decis să rămân la Roma. Cred că am făcut o greşeală. Cred că într-o zi va veni a treia oportunitate, iar când se va întâmpla, voi accepta", spunea Mourinho, în luna mai.

  • Actualul selecționer al Portugaliei este spaniolul Roberto Martinez (50 de ani), care i-a preluat pe lusitani în ianuarie 2023 și are contract până în vara anului 2026.
  • Fenerbahce a încheiat pe locul 2 în sezonul recent încheiat din Turcia și va juca în turul 2 preliminar din Liga Campionilor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!