Barrichello vorbeste despre culisele cumpararii Honda F1 de catre Ross Brawn

Honda F1 Ross Brawn Rubens Barrichello F 1
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 10 Martie 2009, 11:55
Data actualizarii: Marti 10 Martie 2009, 11:57

Pilotul brazilian Rubens Barrichello a declarat, luni, la Barcelona, ca Ross Brawn, proprietarul echipei Brawn GP, nu a avut initial in intentie sa cumpere formatia Honda F1, ci aceasta a fost doar o solutie de urgenta.

"Nu cred ca el s-a gandit vreodata sa devina proprietarul echipei. Ideea era aceea de a vinde echipa unei pesoane cu bani. Faptul ca a devenit proprietar a fost doar o solutie de urgenta. Totusi asta nu schimba prea mult lucrurile. Brawn este conducatorul in acelasi mod in care a fost anul trecut. El supravegheaza totul, mai mult ca acuma este si masina lui. El a fost cel care a dat viata acestei masini", a declarat pilotul brazilian, aflat la Barcelona pentru o serie de teste cu masina echipei Brawn GP.

Brawn, un inginer britanic in varsta de 54 de ani, a cumparat Honda F1, echipa la care ocupa functia de director, dupa ce constructorul japonez a anuntat, la inceputul lunii decembrie 2008, ca se retrage din Formula 1 din cauza crizei economice mondiale.
Noua echipa se numeste Brawn GP Formula One Team.

Ross Brawn nu l-a angajat pe brazilianul Bruno Senna, nepotul lui Ayrton Senna, care spera sa devina pilotul echipei Honda. Britanicul Jenson Button si brazilianul Rubens Barrichello, pilotii Honda in 2008, vor fi pastrati in echipa de catre noul proprietar, Ross Brawn, in vederea sezonului 2009 al Campionatului Mondial de F1.

Prima cursa din acest sezon al Formulei 1 va avea loc, la 29 martie, pe circuitul de la Melbourne, din Australia.

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!