Cupa Mondiala 2018 | Istoria participarilor si necalificarilor Romaniei la Campionatele Mondiale de Fotbal

Romania campionat mondial 2018 Cupa Mondiala 2018 Cupa Mondiala Rusia 2018 nationala romaniei Cupa Mondiala 2018 Cupa Mondiala 2018 | Istoria participarilor si necalificarilor Romaniei la Campionatele Mondiale de Fotbal
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Iunie 2018, 16:08
Data actualizarii: Joi 14 Iunie 2018, 16:12

Actuala absenta de 20 de ani de la un turneu final de Mondial nu este cea mai indelungata din istoria "tricolorilor".

Gabriel Chirea
[email protected]

Campionatul Mondial de Fotbal 2018, debuteaza astazi cu un meci din Grupa A, intre tara gazda, Rusia, si Arabia Saudita. In aceasta vara, echipa nationala a Romaniei implineste 20 de ani de ultimul turneu final de Campionat Mondial la care a participat. Din pacate, nu e singura astfel de perioada din istoria fotbalului romanesc. Din cele 21 de editii de Mondial, tara noastra s-a calificat doar la 5, la una a fost invitata, la alta s-a calificat prin abandonul adversarului si la o editie nu s-a prezentat la baraj. In istoria sa fotbalistica, Romania are doar trei perioade mari si late in care a participat la turneele finale ale Campionatul Mondial: in perioada romantica a fotbalului (1930, 1934,1938), in 1970 si in perioada post-comunista (1990, 1994, 1998).
 
De altfel, in 1930 am participat pentru ca selectia echipelor s-a facut pe baza de invitatie, iar Regele Carol al II-lea le-a dat asigurari jucatorilor ca nu vor fi dati afara din posturile pe care le aveau, daca vor lipsi atat de mult timp de la serviciu pentru calatoria pana in Uruguay. Romania a terminat pe pozitia secunda Grupa 3 (2p), dupa Uruguay (4p), echipa care avea sa castige trofeul, si inaintea Perului (0p).
 
Pentru editia din 1934, gazduita de Italia, am iesit pe locul al doilea in grupa a 6-a de calificare (2p), care era formata din 3 echipe, dupa Elvetia (3p), dar inaintea Iugoslaviei (1p). Am fost eliminati inca din primul tur, dupa ce am pierdut in fata Cehoslovaciei (1-2), echipa care avea sa ajunga pana in finala competitiei, unde a fost invinsa de Italia (1-2).
 
La editia din 1938, care s-a tinut in Franta, Romania s-a calificat dupa ce Egiptul s-a retras de la meciul de baraj, refuzand sa joace meciul pe perioada Ramadanului. Argentina, adversarul dat de urne pentru primul meci, s-a retras si el, asa ca am intalnit pana la urma Cuba. Am fost eliminati din nou din primul tur, dupa un egal (3-3) si o infrangere la rejucare (1-2), desi din echipa faceau parte Raffinsky, Baratky sau Dobay. Cuba a fost invinsa in turul urmator de Suedia cu 8-0.
 
Dupa perioada de intrerupere cauzata de cel de-Al Doilea Razboi Mondial (1938-1950), pentru editia din 1950 nu ne-am inscris in calificari, asa ca Romania a pierdut contactul cu fotbalul profesionist si s-a ajuns la o pauza de 32 de ani intre calificari (1938-1970). Pentru CM 1954 (Elvetia), am terminat pe locul al doilea Grupa 8 de calificare (4p), dupa Cehoslovacia (7p) si inaintea Bulgariei (1p). Pentru CM 1958 (Suedia), am terminat tot pe pozitia secunda in Grupa 7 preliminara (5p), in spatelele Iugoslaviei (6p) si devansand Grecia (1p). Pentru CM 1962 (Chile), reprezentativa noastra a fost retrasa, desi ar fi intrat direct in play-off-ul de calificare, fara sa mai dispute meciurile din grupele preliminare. "Tricolorii" trebuiau sa joace contra Italiei lui Bulgarelli, Albertosi, Rivera, Trapattoni, Sivori, Altafini, Rivera si Cesare Maldini, dar nu au fost lasati sa se prezinte de frica unei eventuale "umilinte". Pentru CM 1966 (Anglia), Romania a terminat Grupa 4 de calificare pe pozitia a treia (6p), dupa Portugalia (9p) si Cehoslovacia (7p), dar inaintea Greciei (4p).
 
Cu o generatie exceptionala, ne-am calificat la Mondialul din 1970 (Mexic), castigand la limita (8p) o grupa din care mai faceau parte Portugalia lui Eusebio (4p), Grecia lui Domazos (7p) si Elvetia lui Kuhn (5p). Ghinionul a facut ca in Mexic sa fim repartizati in "groapa cu lei" de la Guadalajara, cu Anglia (campiona mondiala en-titre), Brazilia (viitoarea campioana mondiala) si Cehoslovacia (viitoarea vicecampioana europeana in 1976). Am pierdut cu Anglia (0-1) si Brazilia (2-3) si am invins Cehoslovacia (2-1), pentru locul al treilea in grupa.
 
A urmat o noua absenta de 20 de ani. Pentru CM 1974 (RF Germana), Romania a terminat pe locul al doilea in Grupa 4 de calificare (9p), dupa RD Germana (10p) si inaintea Finlandei (3p) si Albaniei (2p). Pentru CM 1978 (Argentina), nationala a terminat Grupa 4 preliminara cu 4 puncte, dupa Spania (6p) si inaintea Iugoslaviei (2p). Pentru CM 1982 (Spania), "tricolorii" au ocupat locul al treilea in Grupa 4 de calificare, cu 8 puncte, dupa Ungaria (10p) si Anglia (9p), dar inaintea Elvetiei (7p) si Norvegiei (6). In fine, pentru CM 1986 (Mexic), Romania a terminat Grupa 3 preliminara pe locul al treilea (9p), dupa Anglia (12p) si Irlanda de Nord (10p), dar inaintea Finlandei (8p) si Turciei (1p).
 
"Generatia de Aur" condusa de Gica Hagi a adus trei calificari consecutive - in 1990 (optimi de finala), 1994 (sferturi de finala) si 1998 (optima de finala). In 1990, am castigat grupa de calificare din care mai faceau parte Danemarca (viitoarea campioana europeana din 1992), Grecia si Bulgaria (viitoarea ocupanta a locului 4 la mondialul din 1994). La competitia din Italia, am terminat Grupa B pe pozitia a doua (se calificau 3 echipe), dupa 2-0 cu URSS (vicecampioana mondiala din 1988), 1-2 cu Camerun (campioana Africii in 1988) si 1-1 cu Argentina (echipa lui Maradona, campioana mondiala en-titre). In optimi, am pierdut dramatic calificarea la lovituri de departajare in fata Irlandei, dupa 0-0 la finalul timpului regulamentar si 4-5 dupa executarea loviturilor de departajare.
 
Pentru Mondialul din 1994, am castigat Grupa 4 preliminara, terminand la egalitate cu Belgia (15 puncte, golaveraj mai bun), ocupanta locului secund, fiind urmati de Cehoslovacia (13p / Cehia va fi vicecampioana europeana in 1996), Tara Galilor (12p / galezii ii aveau in lot pe Southall, Rush, Speed, Hughes si Giggs), Cipru si Insulele Feroe. La turneul final din SUA, am castigat Grupa A (6p), din care mai faceau parte Elvetia (4p / cu Sutter, Sforza, Chapuisat si Hottiger), SUA (4p) si Columbia (3p / medalia de bronz la Copa America din 1993). Apoi am invins in optimile de finala Argentina (3-2), una dintre favoritele la castigarea titlului de campioana mondiala, care dispunea de Sensini, Redondo, Ruggeri, Simeone, Balbo, Ortega si Batistuta (Maradona fusese suspendat pentru dopaj), pentru ca in sferturi de finala sa pierdem in fata Suediei, la lovituri de departajare (2-2, 4-5), o echipa care ii alinia pe Brolin, Ingesson, Ravelli, Dahlin, Bjorklund sau Kennet Andersson.
 
Pentru Mondialul din 1998, am castigat detasat Grupa 8, surclasand Irlanda, Lituania, Macedonia, Islanda si Leichtenstein. La competitia din Franta am castigat Grupa G, din care mai faceau parte Anglia (2-1 / semifinalista Euro 1996 / Seaman, Shearer, Ferdinand, Sheringham, Beckham, Owen, Scholes, Adams), Columbia (1-0 / Mondragon, Rincon, Lozano, Valderramma, Asprilla) si Tunisia (1-1 / Trabelsi, Ben Slimane, Sellimi). In optimile de finala am pierdut contra Croatiei (0-1), in fata unei reprezentative care a fost aproape de finala turneului si care ii avea in lot pe Bilic, Simic, Stanic, Suker, Boban si Prosinecki.
 
Din 1998, am pierdut alte 5 turnee finale si in acest an se implinesc 20 de ani de la ultima prezenta (24 de ani pana la editia viitoare, gazduita de Qatar). Pentru CM 2002 (Coreea de Sud & Japonia), am terminat Grupa 8 pe locul al doilea (16p), dupa Italia (20p), dar inaintea Georgiei (10p), Ungariei (8p) si Lituaniei (2p), pentru ca apoi sa pierdem barajul cu Slovenia (1-2, 1-1). Pentru competitia din 2006 (Germania), am terminat Grupa 1 pe locul al treilea (25p), dupa Olanda (32p) si Cehia (27p), dar inaintea Finlandei, Macedoniei, Armeniei si Andorrei. Calificarile pentru Mondialul din 2010 (Africa de Sud) s-au terminat dezastruos, doar cu un loc 5 in Grupa 7 (12p), dupa Serbia (22p), Franta (21p), Austria (14p) si Lituania (12p, au avut golaveraj mai bun) si inaintea Insulelor Feroe (4p). A urmat o revenire in preliminariile pentru CM 2014 (Brazilia), cu un loc secund in Grupa D (19p), dupa Olanda (28p), dar inaintea Ungariei (17p), Turciei (16p), Estoniei si Andorrei. Barajul a fost pierdut destul de clar in fata Greciei (1-3, 1-1). In calificarile pentru competitia din Rusia, "tricolorii" au avut din nou o cadere, cu doar un loc 4 in Grupa E (13p), dupa Polonia (25p), Danemarca (20p) si Muntenegru (16p) si inaintea Armeniei (7p) si Kazahstanului (3p).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!