VIDEO Actorul care i-a spus lui Mbappe să semneze cu Tottenham a avut un mesaj pentru Harry Kane și Son: „Mergeți acolo și câștigați Champions League!” 

Tottenham Harry Kane Heung-Min Son Tom Holland Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 23 Iunie 2023, 20:45
Data actualizarii: Vineri 23 Iunie 2023, 20:47

Tom Holland (27 ani) este fan declarat al lui Tottenham, deși nu a avut parte de multe satisfacții din partea echipei preferate. 

Actorul englez este cunoscut datorită rolului lui Spider-Man din ultima serie lansată, dar și pentru că apare în numeroase producții importante. Tom Holland este și mare iubitor al fotbalului și a recunoscut, în repetate rânduri, că este fan al lui Tottenham. 

Tom Holland îl „trimite” pe Harry Kane la Real Madrid

Într-un interviu acordat recent, Holland și-a comparat ultimul show apărut, care a primit numeroase critici, cu echipa favorită, precizând că „îi iubește” chiar dacă nu au rezultate. Întrebat ce mesaj are pentru Harry Kane, dorit cu insistență de Real Madrid, britanicul nu a stat pe gânduri. 

„I-aș spune: 'Du-te la Madrid!' Mergi și devino cel mai bun fotbalist din lume, meriți să fii!”, a spus Tom Holland în cadrul interviului. Întrebat ulterior care este fotbalistul său preferat, acesta a oferit numele lui Son Heung-min, căruia i-a transmis același mesaj: „Și i-aș spune să se ducă cu Kane. Mergeți împreună, mergeți și câștigați Champions League, vă rog!”, a declarat Tom Holland. 

Spider-Man a încercat să-l ademenească pe Mbappe la echipa sa favorită

Tom Holland, actorul care îl interpretează pe celebrul personaj ”Spider-Man”, a dezvăluit un episod memorabil de la gala Balonului de Aur, în urma căreia Leo Messi a câștigat cel de-al șaptelea trofeu.

Holland a participat și el la gala de la Paris, unde s-a întâlnit cu Kylian Mbappe, unul dintre cei mai doriți jucători din Europa. Actorul știe acest lucru și a încercat să-l ”ademenească” la echipa sa favorită, Tottenham. Răspunsul francezului nu a întârziat să apară. 

„Ne-am intersectat și i-am spus: Mă bucur foarte mult să te cunosc. A fost foarte drăguț și i-am spus, omule, chiar trebuie să vii la Tottenham. Mbappé a început să râdă și a spus nu, că îi este imposibil să semneze pentru Tottenham ”, a spus Holland, într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!