Pep Guardiola a confirmat despărțirea de un star de la Manchester City: "Am putut să ne luăm la revedere în mod civilizat"

Pep Guardiola Arsenal Manchester City Oleksandr Zinchenko Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 17:28
Data actualizarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 17:48

Oleksandr Zinchenko urmează să plece de la Manchester City, iar Pep Guardiola a confirmat informația. 

Tehnicianul campioanei din Premier League a confirmat că Oleksandr Zinchenko va pleca la Arsenal, urmând ca Manchester City să primească aproximativ 38 milioane de euro.

Ucraineanul de 25 de ani părăsește Ejtihad după șase sezoane petrecute la City, perioadă în care a câștigat patru tiluri de campion în Anglia. 

"A fost drăguț că am putut să ne luăm rămas bun de la Alex așa cum trebuia. Cu Sterling și Jesus nu am reușit, dar mă bucur că s-a întâmplat așa cu Zinchenko. Va merge la Arsenal", a spus Guardiola în cadrul unei conferințe de presă. 

Atât Manchester City, cât și Arsenal se află în Statele Unite ale Americii pentru turnee de pregătire, iar ucraineanul a zburat din Houston în Florida pentru vizita medicală și semnarea contractului. 

Zinchenko a fost transferat de Manchester City în 2016, de la Ufa, pentru doar două milioane de euro. Ucraineanul a devenit un om important în echipa lui Pep Guardiola, iar sezonul trecut a jucat în 28 de meciuri, reușind să ofere cinci pase decisive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!