FOTO Klopp a făcut iureș după primul eșec din campionat: "Nu am văzut în viața mea un meci mai nedrept! Au tras liniile greșit"

Liverpool Jurgen Klopp Tottenham Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 30 Septembrie 2023, 22:12
Data actualizarii: Sambata 30 Septembrie 2023, 22:11
Jurgen Klopp a avut un discurs dur după eșecul suferit de Liverpool pe terenul lui Tottenham, scor 1-2, în runda a șaptea din Premier League.
Liverpool a avut doi jucători eliminați: Curtis Jones a văzut direct cartonașul roșu pentru un fault asupra lui Yves Bissouma, în minutul 26, iar Diogo Jota a văzut două cartonașe galbene în decurs de câteva zeci de secunde și a părăsit terenul în minutul 69.

Jurgen Klopp, reacție dură după Tottenham - Liverpool 2-1

"Cormoranii", care s-au văzut învinși în minutul 90+6, după un autogol al lui Joel Matip, au reclamat și un gol anulat al lui Luis Diaz, în minutul 34. Jurgen Klopp spune că arbitrii din camera VAR au tras greșit liniile, iar reluările TV par să confirme spusele antrenorului.
 
Managerul lui Liverpool a criticat și alte decizii de arbitraj, cum ar fi cele două eliminări din tabăra sa.

"Nu am fost niciodată mai mândru de echipa mea decât astăzi. Nu am văzut în viața mea un meci mai nedrept decât acesta, cu niște decizii nebune. Am avut un autogol, e greu de digerat, dar chiar sunt mândru de echipa mea.

Legat de primul cartonaș roșu, Curtis calcă pe minge, apoi duce piciorul mai sus. Nu a fost un tackling greșit, chiar dacă în slow motion pare diferit. A călcat mingea, iar ulterior piciorul a trecut peste minge. A fost un ghinion.

Primul galben primit de Diogo Jota nu trebuia acorda. Apoi l-a primit pe al doilea și a trebuit să jucăm în opt jucători de câmp.

Golul anulat pentru ofsaid? S-a văzut că nu a fost ofsaid, au tras liniile greșit, nu au ținut cont de momentul în care Salah a pasat mingea. E greu de acceptat", a spus Jurgen Klopp, citat de BBC.

Liverpool a pierdut la ultima fază contra lui Tottenham

Liverpool a rămas în inferioritate numerică din minutul 26. La scorul de 0-0, mijlocașul Curtis Jones s-a dus cu crampoanele direct pe glezna lui Yves Bissouma, iar arbitrul i-a arătat cartonașul roșu după intervenția VAR.

La doar două minute distanță, Heung-Min Son a deschis scorul pentru Tottenham din pasa lui Richarlison, însă Liverpool a egalat chiar înainte de pauză prin Cody Gakpo, care s-a accidentat chiar la faza golului și a fost înlocuit la pauză cu Diogo Jota.

Jota a rămas pe teren până în minutul 69. Portughezul a văzut două cartonașe galbene în descurs de un minut și a fost eliminat, iar Liverpool a rămas în 8 jucători de câmp.

Liverpool a rezistat eroic până spre final, însă Joel Matip i-a îngropat pe "cormorani" la ultima fază, în minutul 90+6. Pedro Porro a centrat din flancul drept, iar stoperul camerunez a respins greșit, direct în propria poartă, fără vreo șansă pentru Alisson.

S-a terminat 2-1 pentru Tottenham, iar Liverpool ratează șansa de a urca pe primul loc. Echipa lui Jurgen Klopp coboară pe 4, cu 16 puncte, în timp ce londonezii urcă pe 2, cu 17 puncte, la o lungime în spatele liderului Manchester City.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!