GALERIE FOTO „Eram singura din oraș, nu aveam cu cine să mă antrenez!” Lindsey Vonn și Simona Halep, idolii Anei Bogdan

Ana Bogdan Lindsey Vonn Simona Halep Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 29 Decembrie 2021, 10:21
Data actualizarii: Miercuri 29 Decembrie 2021, 10:38

Ana Bogdan și-a povestit începuturile grele în junioratul de tenis și cum a ajuns să aleagă tenisul în defavoarea schiului.

2021 a fost al treilea an în care Ana Bogdan a reușit să intre pe tabloul principal al celor patru turnee de mare șlem. Jucând turul 3 la Roland Garros, sportiva născută la Sinaia a făcut rezultatul anului, alături de o finală jucată la Limoges, în partea finală a stagiunii. 

Amintindu-și de copilărie și începuturile grele ale junioratului, Ana Bogdan povestește: „Țin minte că în primii ani făceam antrenamente în sala de la liceu, unde nu aveam stâlpi și fileu special pentru tenis, îl foloseam pe cei de volei, iar terenul era destul de mic în spate și pe laterale așa că eram nevoită să stau cât mai aproape de linia de fund a terenului ca să nu ating cu racheta zidul din spate și mă antrenam cu o mașină de aruncat mingi, pentru că eram singura din oraș care practica acest sport și nu aveam cu cine să mă antrenez,” a dezvăluit Ana Bogdan pentru The Woman

Cine sunt sursele de inspirație ale Anei Bogdan?


„Cel mai mult îmi place de Lindsey Vonn, ea este sursa mea de inspirație, de câte ori am fost accidentată, mă uitam la filmulețe cu ea din perioadele ei de revenire după accidentări, și ea chiar a avut accidentări serioase, îmi dădeau foarte multă putere și încredere. O ador, pur și simplu. Dacă aș fi continuat să fac schi, cu siguranță mi-aș fi dorit să fiu ca ea.  

Din tenis, Simona. Simona și iarăși Simona. E o reală campioană, ea ne-a arătat tuturor că se poate și că prin muncă multă și credință poți ajunge oriunde visezi,” a adăugat Ana Bogdan pentru aceeași sursă, vorbind despre Simona Halep. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!