Simona Halep a ramas pe locul 6 WTA | Horia Tecau, locul 22 ATP in proba de dublu. Cum se situeaza romanii in clasamentele oficiale

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 Octombrie 2019, 18:56
Data actualizarii: Miercuri 16 Octombrie 2019, 18:59
Simona Halep a ramas pe locul 6 in clasamentul WTA, actualizat luni, 14 octombrie. Halep are in prezent 4962 de puncte, cu 79 mai putine decat ocupanta locului 5, Bianca Andreescu.

Top 5 WTA este in continuare alcauit, in ordine, de Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Naomi Osaka, Elina Svitolina si Bianca Andreescu.

Simona Halep si Sorana Cirstea, locurile 6 si 76 in clasamentul WTA

Simona si Sorana raman cele doua reprezentante ale Romaniei in prima suta mondiala a tenisului feminin.

Urmeaza in ierarhie Mihaela Buzarnescu si Monica Niculescu, pe locurile 107, respectiv 111, dupa care Irina Begu si Patricia Tig, clasate pe 115, respectiv 117.

Ultimele 3 jucatoare de tenis din Romania apartinand top 200 WTA sunt Ana Bogdan, Gabriela Ruse si Irina Bara, care ocupa pozitiile cu numerele 134, 177 si 188.

Raluca Olaru, locul 38 WTA in proba de dublu

Raluca Olaru se mentine pe locul al 38-lea in proba de dublu, urmata de Monica Niculescu, pe locul 49. Irina Begu este a 74-a in clasamentul de dublu, incheind seria jucatoarelor din Romania din prima suta. 

Monica Niculescu a invins-o pe Gabriela Ruse in finala calificarilor turneului WTA de la Luxemburg 

Monica Niculescu s-ar putea propulsa pozitiv in clasamentul WTA, intrucat a reusit sa acceada pe tabloul principal al competitiei WTA 250 de la Luxemburg.

In finala calificarilor, Monica a invins-o pe Gabriela Ruse in minimum de seturi, scor 6-1, 6-1. 

Marius Copil scade, dar e inca in prima suta ATP

Tenismenul aradean a cazut de pe locul 90 pe pozitia 92, insa va participa pe tabloul principal al turneului de la Anversa, dupa ce l-a invins pe Antoine Hoang in finala calificarilor.

Copil se va duela cu Federico Delbonis in primul tur, urmand sa infrunte tot un argentinian si in turul 2, in caz de calificare. Diego Schwartzman este potentialul oponent al romanului in optimile de finala ale competitiei din Belgia.

Horia Tecau, locul 22 in clasamentul de dublu

La fel ca Marius Copil, Horia Tecau a cazut la randul sau doua locuri in clasament, dar in proba de dublu. Campionul de la US Open din 2017 a ajuns pe locul 22, cu 3685 de puncte.

Horia Tecau si Jean-Julien Rojer ocupa al saselea loc in clasamentul pentru Turneul Campionilor de la Londra, loc care le asigura in ierarhia live accesul la turneul final al anului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!