GALERIE FOTO Ore bune pentru România: program încărcat, cu patru românce, în a doua zi a Openului American

US Open 2023 Ana Bogdan Gabriela Ruse Irina Begu Patricia Tig Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 29 August 2023, 12:20
Data actualizarii: Marti 29 August 2023, 12:14

US Open 2023 | România are patru motive de speranță, în a doua zi a turneului. 

Dacă în prima zi a turneului de la US Open România a avut doar o singură jucătoare implicată, pe Sorana Cîrstea, țara noastră va avea patru alte participante care vor intra pe teren, în ziua a doua de concurs. 

Sorana Cîrstea a deschis cu victorie drumul româncelor, învingând-o pe Kayla Day, scor 6-2, 6-3, în doar 75 de minute. 

Begu, Ruse, Țig și Bogdan joacă în a doua zi de turneu, la US Open 2023

Începând cu ora 18:00, pe terenul 8, Irina Begu (43 WTA) va primi replica Tamarei Korpatsch (75 WTA). Scorul întâlnirilor directe este favorabil bucureștencei, scor 1-0. 

După ora 21:30, Gabriela Ruse (167 WTA) va pătrunde pe terenul 14, pentru un duel cu cehoaica Karolina Pliskova (25 WTA), care va debuta imediat după încheierea duelului dintre Putintseva și Trevisan. Va fi primul meci direct între Pliskova și Ruse. 

De la aproximativ aceeași oră, după 21:30, Patricia Țig (700 WTA) o va întâlni pe Rebecca Marino (104 WTA), pe terenul 4, imediat după duelul Maria - Martic. Va fi prima confruntare directă între Marino și Țig. 

Ana Bogdan, duel cu câștigătoarea Australian Open 2020: scorul meciurilor directe este 1-1

Nu în ultimul rând, Ana Bogdan (60 WTA) va juca pe Grandstand - al treilea stadion al complexului de la Flushing Meadows, ca mărime - nu înainte de miezul nopții. Adversară îi va fi câștigătoarea Australian Open 2020, Sofia Kenin (101 WTA)

Scorul meciurilor directe disputate de Ana Bogdan și Sofia Kenin este egal, 1-1. Ana Bogdan s-a impus pe hard, la Montreal, în 2018, scor 4-6, 6-2, 6-4, în timp ce Sofia Kenin a câștigat pe zgură, la Roland Garros 2020, scor 3-6, 6-3, 6-2. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!