GALERIE FOTO Nu două-trei: câte românce putem avea pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon în 2025

Nu două-trei: câte românce putem avea pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon în 2025 Tenis

Wimbledon 2025 se joacă în perioada 30 iunie - 13 iulie, însă calificările vor avea loc în intervalul 23 - 26 iunie.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Tenisul feminin românesc s-a bucurat de cinci jucătoare pe tabloul principal în ediția 2025 a Openului Australian, chiar dacă Irina Begu și Gabriela Ruse au avut ghinionul de a fi repartizate în meci direct. Jaqueline Cristian a fost unica sportivă din țara noastră care a ajuns până în turul trei al Grand Slam-ului din Melbourne, unde a cedat în favoarea Evei Lys, de la 1-0 la seturi.

Patru luni mai târziu, competiția de la Roland Garros nu a început până ce Sorana Cîrstea nu și-a anunțat retragerea din turneu, din cauza unei accidentări. Cu patru jucătoare calificate în competiția propriu-zisă, România s-a bucurat de cel mai lung parcurs avut de Jaqueline Cristian pe zgura de la Paris - calificare în tur trei -, dar și de parcursul Gabrielei Ruse, care a ajuns în turul doi, unde a câștigat set împotriva numărului nouă mondial, Paula Badosa.

România trimite minimum nouă jucătoare în proba individuală de la Wimbledon 2025

Pe iarba de la Wimbledon, țara noastră va avea minimum cinci jucătoare pe tabloul principal, dar s-ar putea bucura de o prezență uriașă, de până la nouă sportive în competiția propriu-zisă.

Ana Bogdan

  • Ana bogdan wimbledon turneu

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Anca Todoni și Irina Begu au garantat un loc în întrecerea de la Wimbledon, pe când alte patru jucătoare din România vor evolua în calificări.

Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Miriam Bulgaru și Patricia Țig știu cu siguranță că vor avea drept de joc în turneul preliminar de la Wimbledon, în timp ce Irina Bara și Gabriela Lee se regăsesc pe lista rezervelor care ar putea fi chemate în calificări.

Trofee fără să avem terenuri de antrenament: cele mai bune rezultate ale tenisului românesc la Wimbledon

Simona Halep este singura jucătoare din România care a reușit să câștige turneul de la Wimbledon. În probele masculine, Ilie Năstase a jucat finala de simplu de două ori, în 1972 și în 1976, iar, la dublu masculin, a ieșit campion, în 1973.

În 1970 și în 1972, Ilie Năstase a câștigat proba de dublu mixt de la Wimbledon, alături de Rosemary Casals.

Cu patru ani înainte ca Simona Halep să o învingă pe Serena Williams în finala de la Wimbledon 2019, Horia Tecău a ieșit câștigător al probei de dublu masculin, alături de Jean-Julien Rojer.

În 2010, 2011 și 2012, Horia Tecău a pierdut trei finale de dublu, pe iarba de la Wimbledon, împreună cu Robert Lindstedt.

Mihaela Buzărnescu

  • Mihaela buzarnescu lovitura de forehand
00:49
live
SONDAJUL ZILEI
Cine câștigă Supercupa României? (sâmbătă, ora 20:00)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!