GALERIE FOTO Efort puțin, cerințe mari: ce s-a aflat despre antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou

Patrick Mouratoglou Simona Halep Simona Halep suspendata Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 18 Octombrie 2023, 16:30
Data actualizarii: Miercuri 18 Octombrie 2023, 16:31

Patrick Mouratoglou oferă lecții de tenis în privat, în contextul lipsei de oferte primite din partea jucătorilor din ATP și WTA. 

După ce Holger Rune a renunțat la serviciile antrenorului Patrick Mouratoglou și l-a angajat pe Boris Becker, antrenorul Simonei Halep a rămas fără activitate.

În contextul dat, tehnicianul francez cu origini grecești a reînceput să acorde ședințe ca instructor privat, iar costul unui antrenament de o oră și jumătate ajunge la suma de 7500 de euro, informează Tennis Legend, potrivit Ziare.com

Patrick Mouratoglou oferă lecții de tenis pentru suma de 7500 de euro / 90 de minute

De asemenea, Patrick Mouratoglou și-a anunțat disponibilitatea de a antrena un grup de mai mulți jucători, însă pretinde ca numărul minim de participanți să fie 4. Fiecare jucător trebuie să plătească 1700 de euro pentru a fi îndrumat, timp de 90 de minute, de antrenorul Simonei Halep.

Dezvăluirea vine la scurt timp după ce presa poloneză a penalizat lipsa de efort depusă de echipa Mouratoglou în ce privește aprovizionarea Simonei Halep cu suplimentul contaminat, Keto MCT. 

Costul suplimentului consumat de Simona Halep la US Open ar fi fost modic, iar polonezii se întreabă dacă sportiva din țara noastră nu a fost, de fapt, trădată de noua echipă. 

Presa poloneză, sceptică cu privire la calitatea serviciilor oferite de Mouratoglou: „Halep a jucat totul pe cartea încrederii.”

„Echipa lui Patrick Mouratoglou i-a recomandat Simonei Halep suplimentul misterios. Francezul a auzit că este un remediu bun, folosit des de atleți importanți. Exact așa s-a apărat în fața ITIA.

Știa de Keto MCT doar din auzite, dar se pare că omul care deține compania este prietenul său. Cea mai scumpă academie din lume și fostul lider mondial au folosit un supliment care costă un dolar, cel mai ieftin de pe piață.

Halep a jucat totul pe cartea încrederii și a crezut orbește în echipa sa. Mai devreme sau mai târziu vom afla exact ce s-a întâmplat și, folosind cuvintele Simonei Halep, cine a trădat-o,” a scris Przeglad Sportowy, potrivit DigiSport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!