GALERIE FOTO Djokovic știe ce a greșit în 2021, în finala cu Medvedev. „La vârsta mea, orice finală poate fi ultima” 

Novak Djokovic Finala Us open US Open 2023 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Duminica 10 Septembrie 2023, 16:18
Data actualizarii: Duminica 10 Septembrie 2023, 16:18

Novak Djokovic a declarat că va prioritiza pregătirea pentru finală în detrimentul oricărui gând care i-ar putea zbura la extinderea recordului numărului de titluri de mare șlem cucerit. 

Novak Djokovic (36 de ani) a declarat că va face tot posibilul pentru a nu se lăsa copleșit de ocazia celei de-a zecea finale pe care o va juca la Flushing Meadows.

Tenismenul sârb și-a amintit de ultimul act pierdut în urmă cu doi ani, în fața aceluiași adversar pe care îl va înfrunta duminică, 10 septembrie, Daniil Medvedev (27 de ani). 

Novak Djokovic: „Nu mă gândesc la niciun record. Fiecare finală pe care o joc, la vârsta mea, poate fi ultima.”

În 2021, Djokovic aborda ultimul act competițional de la New York din postura de favorit și candidat la marele șlem calendaristic.

Visul i-a fost năruit însă de tenismenul rus, care s-a impus în minimum de seturi, grație unei prestații incredibile la serviciu, scor 6-4, 6-4, 6-4.

Djokovic are șansa de a câștiga al 24-lea titlu de mare șlem al carierei

  • Rafael Nadal are în palmares 22, iar Roger Federer, 20. 

„Nu mă gândesc la niciun record, dar sunt conștient că fiecare finală pe care o joc, la vârsta mea, ar putea fi ultima și că trebuie să profit la maximum de aceasta, pentru că este ca un dar în cariera mea. 

Știu că am o oportunitate istorică în față, dar nu-mi permit să mă gândesc prea mult la asta, deoarece știu ce se poate întâmpla dacă o fac, așa cum am văzut acum câțiva ani, când puteam să câștig cele patru turnee de Grand Slam în același an.

M-am simțit copleșit și nu vreau să se întâmple din nou, așa că mă voi concentra să mă pregătesc cât mai bine pentru finală,” a declarat Novak Djokovic, în ultima conferință de presă susținută înaintea finalei US Open 2023, notează Punto de break


Finala US Open 2023, Novak Djokovic - Daniil Medvedev se joacă duminică, 10 septembrie, de la ora 23:00. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!