Bianca Andreescu (25 de ani, 147 WTA) s-a calificat în turul secund al calificărilor competiției de mare șlem de la Wimbledon.
Sportiva canadiană cu părinți români a depășit-o pe brazilianca Laura Pigossi (201 WTA), scor 6-2, 6-1, după 67 de minute de joc.
Bianca Andreescu, schimbări de stil de viață după apendicectomie
După meci însă Bianca Andreescu a vorbit despre schimbările majore pe care le-a făcut în stilul său de viață, după absența de șase luni, finalizată în februarie, cauzată de o apendicectomie.
Canadianca a precizat că și-a schimbat regimul alimentar, a tăiat la zero consumul de alcool și s-a preocupat de moduri în care poate utiliza eficient suplimente alimentare.
Bianca Andreescu: „Vreau ca adversarele să se teamă la gândul că vor juca împotriva mea.”
Explicând ce anume a condus la aceste schimbări în viața sa, Bianca Andreescu a dezvăluit că „s-a săturat să tot revină” în circuit și vrea să ajungă să inspire din nou teamă în rândul adversarelor.
„Nu vreau ca discuția să fie despre o nouă revenire a Biancăi Andreescu, din nou și din nou. Mă concentrez pe sănătatea mea mintală, aceasta e prioritatea.
Nu vreau să îmi seez niciun obiectiv, vreau să mă orientez către performanță, să dau tot ce am mai bun în fiecare zi.
Aș vrea ca adversarele să mă vadă atât de concentrată încât să se gândească că nu vor să se pună cu mine. Vreau să se teamă la gândul că vor juca împotriva mea,” a declarat Bianca Andreescu, în căutarea puterii avute în urmă cu aproape șase ani, când câștiga US Open 2019, după o finală cu Serena Williams.
Un prim pas pentru ca Bianca Andreescu să inspire din nou teamă și respect în rândul competitoarelor din circuitul WTA ar fi calificarea pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon.
Canadianca mai are de câștigat două meciuri pentru această performanță, primul, în detrimentul compatrioatei Carson Branstine (197 WTA).