AUSTRALIAN OPEN // Imagini de ULTIMA ORA de la Melbourne! Ce a facut Simona cu o zi inainte de marea finala: "Cred ca va fi o sarbatoare mare!"

Simona Halep Australian Open Caroline Wozniacki finala australian open Simona Halep - Caroline Wozniacki Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 26 Ianuarie 2018, 11:13
Data actualizarii: Vineri 26 Ianuarie 2018, 14:12

Simona Halep s-a antrenat normal pentru marea finala de la Australian Open de maine dimineata, live pe www.sport.ro! 

Halep si-a revenit dupa victoria epica din semifinala cu Angelique Kerber. Numarul 1 WTA s-a antrenat alaturi de Darren Cahill si pare pregatita pentru un nou meci mare.

Daca bate, Halep isi pastreaza locul de lider mondial si incaseaza un cec de 2,6 milioane de euro. Atmosfera era destul de serioasa la antrenamentul Simonei, care era imbracata in negru. La fel si Darren Cahill.

Cei doi au schimbat mai multe mingi si au avut o discutie serioasa despre planul de atac din partida de maine dimineata. Daneza Wozniacki e o jucatoare de profil asemanator cu al nemtoaicei Kerber. Se apara excelent, iar Simona va trebui sa arate jocul ofensiv cu care a impresionat in ultimele partide.




VA REZISTA GLEZNA?

"Acum piciorul drept e putin mai rau, pentru ca apas totul pe el acum. E greu, dar nu vreau sa ma mai gandesc la asta, ca sa fiu sincera. Vreau doar sa dau totul sambata, iar apoi cred ca va fi o sarbatoare mare", a spus Simona.



HALEP: "SUNT MAI PUTERNICA MENTAL!"

Dupa doua finale ratate la Roland Garros, Halep se intoarce intr-o finala de Mare Slem, de aceasta data la Australian Open. E prima jucatoare din istoria Romaniei care ajunge in marea finala de la Melbourne, iar Simona nu mai vrea sa rateze trofeul de aceasta data. Ea spune ca simte o diferenta imensa fata de finala de anul trecut de la Paris, cand a avut meciul in mana, dar a pierdut in cele din urma in fata Jelenei Ostapenko.

"Ma simt mai experimentata. Mai puternica mental. Felul in care joc e diferit, ma simt mai agresiva. Am reusit 50 de lovituri direct castigatoare si sase asi in meciul din semifinale. E de necrezut! Sunt diferita si sper sa fie asa si sambata", a spus Simona la conferinta de presa.

Meciul cu Wozniacki e lupta directa si pentru pastrarea locului 1 WTA. Pe langa puncte, trofeul ii va aduce Simonei si un cec de 2,6 milioane de euro, cel mai mare premiu din cariera ei.

HALEP - WOZNIACKI, SAMBATA, 10:30, PE WWW.SPORT.RO!

Sambata, in finala la Melbourne, Halep o va infrunta pe daneza Caroline Wozniacki, numarul doi mondial, care a trecut joi de belgianca Elise Mertens, cu 6-3, 7-6 (7/2). Castigatoarea va ocupa luni locul 1 in clasamentul WTA.

Wozniacki are 4-2 in meciurile directe cu Halep, in fata careia s-a impus in ultimele trei confruntari. Halep a invins in 2013 in semifinale la New Haven, cu 6-2, 7-5, si in 2015 in semifinale la Dubai, cu 2-6, 6-1, 6-1. Daneza a castigat in 2012 in optimi la Dubai, cu 6-2, 6-3, in 2015 in semifinale la Stuttgart, cu 7-5, 5-7, 6-2, in 2017 in sferturi la Eastbourne, cu 5-7, 6-4, 6-1, si la Turneul Campioanelor de la Singapore, in grupa, cu 6-0, 6-2.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!