Atacantului croat învârstă ce 28 de ani i s-a reproșat că nu mai este implicat la antrenamente, iar randamentul său pe teren este scăzut, motiv pentru care Dorinel Munteanu a decis să se despartă de el.

Patronul Laszlo Dioszegi a simțit nevoia să clarifice lucrurile în privința croatului, susținând că nu el a decis să se renunțe la serviciile lui Debeljuh, ci doar a aprobat o decizie a antrenorului.

Debeljuh, OUT de la Sepsi OSK

"Nu eu l-am dat afară pe Debeljuh, ci antrenorul! Eu am spus că sunt de acord cu deciziile antrenorului. Nu este treaba mea să dau afară jucătorii, dar respect deciziile antrenorilor și atât", a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Sportpesurse.

Atacantul croat sosise la Sepsi în vara anului trecut, cu speranța de a-și relansa cariera după o accidentare gravă. Totuși, prestațiile sale au fost departe de ceea ce arătase în perioada bună de la CFR Cluj, iar cifrele din acest sezon — 14 meciuri și 3 goluri — nu i-au putut garanta locul în echipa de start.

Pentru Sepsi OSK, care se află pe locul opt în play-out, la doar două puncte de retrogradarea directă, urmează o deplasare de foc la Arad, contra UTA-ei, vineri, ora 20:00.