După ce l-a impresonat pe Gigi Becali la debut, Andrei Gheorghiță a intrat într-un con de umbră la FCSB, însă finanțatorul roș-albaștrilor nu și-a pierdut încrederea în atacantul de 22 de ani.

Gigi Becali s-a decis în privința lui Andrei Gheorghiță

Patronul de la FCSB a declarat că le va achita celor de la Poli Iași suma necesară pentru a-l transfera definitiv pe Gheorghiță, însă nu înainte de a purta o discuție cu fotbalistul pentru a nu se mai ascunde de minge.

O să vorbesc cu el, să-i spun ce trebuie să facă. El trebuie să joace ca în primul meci. A început să se ferească de joc. N-are voie! Cum începi să te ferești, eu te văd imediat și ’te execut’. Sigur că da (n.r.- va plăti suma de transfer definitiv)”, a spus Gigi Becali la Fanatik.

Pentru împrumutul lui Gheorghiță, Becali a plătit 120.000 de euro, iar pentru a-l achiziționa definitiv, finanțatorul de la FCSB trebuie să pluseze cu încă 280.000 de euro.

  • 700.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Gheorghiță, potrivit Transfermarkt.