Atacantul are 12 goluri în toate competițiile, dar îi poate părăsi pe sibieni în vară.
Claudiu Rotar: ”Pentru Ianis Stoica avem ofertă din străinătate!”
Claudiu Rotar, finanțatorul echipei din Sibiu, a dezvăluit că atacantul este dorit de un club din străinătate și cel mai probabil va pleca de la Hermannsttadt la finalul sezonului. În aceeași situație se află și Tiago Goncalves.
”Pentru Ianis avem ofertă din străinătate, una foarte bună din punct de vedere financiar. Nu este singurul care va pleca în vară, fundașul stânga portughez Tiago Goncalves va părăsi și el echipa noastră, avem oferte interesante pentru el, atât din țară, cât și de afară”, a spus Claudiu Rotar, finanțatorul de la Hermannstadt, potrivit Fanatik.
- 1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Stoica, potrivit Transfermarkt.
Conform sursei citate, oferta primită de Hermannstadt pentru Ianis Stoica ar fi în jurul sumei de 1,5 milioane de euro, în timp ce pentru stoperul lusitan, sibienii așteaptă undeva la 700.000 de euro.