OFICIAL Umit Akdag a semnat cu un colos! Sumă uriașă de transfer pentru fostul internațional U21 al României

Umit Akdag a semnat cu un colos! Sumă uriașă de transfer pentru fostul internațional U21 al României Stranieri

Umit Akdag (22 de ani), fostul internațional U21 al României, a fost vândut de Alanyaspor la Beșiktaș, una dintre echipele de top din campionatul Turciei.

După un sezon în Ligue 1, la Toulouse, și altul în care a evoluat constant în prima ligă a Turciei, la Alanyaspor, Umit Akdag a devenit protagonistul unui transfer spectaculos. Beșiktaș a anunțat că fundașul central născut în București a semnat un contract pe patru sezoane.

Umit Akdag a semnat cu Beșiktaș: 8 milioane de euro!

Beșiktaș, antrenată din această vară de Vincenzo Italiano (48 de ani), va plăti nu mai puțin de 8 milioane de euro pentru transferul lui Akdag, suma urmând să fie plătită în două tranșe, scrie Fotomac.

La formația cu 16 titluri de campioană în palmares, Umit Akdag va avea câțiva colegi celebri, cum ar fi atacantul Dusan Vlahovic sau extrema Leandro Trossard, care au sosit în această vară de la Juventus, respectiv Arsenal.

Akdag, care ar fi fost deja adăugat și pe lista UEFA, va putea juca în faza principală din Europa League. Adversarele turcilor vor fi Marseille, Hoffenheim, Crystal Palace, Celtic, Hapoel Beer Sheva, Bayer Leverkusen, Royale Union SG și Omonia Nicosia.

Umit Akdag a refuzat să joace la seniori pentru România

Născut la București din părinți turci, Akdag a ales să reprezinte România la nivelul naționalei U21. A participat inclusiv la Campionatul European din 2025, însă ulterior nu a oferit un răspuns clar în legătură cu prima reprezentativă.

Într-un interviu acordat pentru HT Spor după ce Turcia și România s-au înfruntat în play-off-ul pentru Cupa Mondială, Akdag a spus că a refuzat convocările lui Mircea Lucescu și a lăsat de înțeles că preferă să evolueze pentru Turcia.

"Selecționerul Lucescu a venit să mă vadă în luna septembrie, am discutat și a vrut să mă aducă la naționala României. Deși am primit invitația de a juca pentru România în fiecare pauză internațională, nu am mers.

Poate nu am spus verbal ce prefer, Turcia sau România, dar cei care mă cunosc își dau seama care este naționala mea de suflet", spunea Akdag, la începutul lunii aprilie.

  • Umit akdag
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!