Florin Niță, tot mai aproape de un transfer spectaculos! Ce scrie presa din Franța

florin nita Franta Lille Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 21 August 2023, 21:35
Data actualizarii: Luni 21 August 2023, 21:34

Florin Niță, portarul naționalei României, ar putea face pasul în Ligue 1, la vârsta de 36 de ani.

Impresarul Liubliana Nedelcu a anunțat că Florin Niță ar putea face pasul în Ligue 1, la Lille. Agentul preciza că portarul este deja în Franța și așteaptă decizia clubului, care se află în căutarea unei variante de rezervă pentru postul de goalkeeper.

Ce scrie presa din Franța despre transferul lui Florin Niță la Lille

Liber de contract după ce și-a încheiat contractul în Cehia cu Slavia Praga, Florin Niță este o variantă studiată de Lille pentru postul de portar. Internaționalul român ar putea fi rezerva titularului Lucas Chevalier, după ce Benoit Costil a părăsit clubul în această vară.

Presa din Franța susține că Niță nu este singurul portar luat în calcul de Lille în acest moment. Fosta campioană din Ligue 1 îl are pe listă și pe Thomas Didillon (27 de ani), de la Cercle Brugge, însă acesta mai are un an de contract cu formația belgiană, astfel că nu poate fi adus gratis, la fel ca Niță.

"Varianta Thomas Tidillon este în continuare relevantă, însă nu poate fărăsi Cercle Brugge fără o sumă de bani. Conducerea lui Lille speră să găsească un portar pentru care să plătească puțin și care să fie de acord să își rezilieze înțelegerea și să fie liber", a scris Le Petit Lillois.

În aceste condiții, Niță pare favorit pentru transferul la Lille, având în vedere că și-a încheiat contractul cu Sparta Praga și poate fi transferat gratis.

LOSC Lille are patru titluri de campioană în Ligue 1. Ultimul a fost cucerit în sezonul 2020/2021, când a reușit să îi ia fața lui Paris Saint-Germain.

Florin Niță a evoluat în 17 meciuri pentru Pardubice, formație la care a fost împrumutat de Slavia Praga, în sezonul recent încheiat. Doar patru s-au încheiat fără gol încasat.

În 2018, Sparta Praga plătea 1,35 milioane de euro pentru a-l transfera pe portarul român de la FCSB. În cei cinci ani petrecuți în Cehia, Niță a câștigat o singură Cupă, în sezonul 2019-2020.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!