Daniel Bîrligea a primit vestea pe care nu voia să o audă în Italia, la 10 zile după transfer

Daniel Bîrligea a primit vestea pe care nu voia să o audă în Italia, la 10 zile după transfer Stranieri

Daniel Bîrligea (26 de ani) s-a întors în fotbalul din Italia în această vară, însă fostul atacant de la FCSB va avea o misiune foarte dificilă în tentativa de a prinde minute.

Împrumutat de la FCSB cu 1,5 milioane de euro, Bîrligea a jucat deja în trei meciuri la Frosinone, însă a fost titular doar în Cupa Italiei, cu Sassuolo. În Serie A, la victoriile cu Fiorentina (3-0) și Venezia (3-2) a intrat în minutele 89, respectiv 79.

Bîrligea, șanse foarte mici la titularizare. Rivalul Raimondo, descris deja drept "cel mai bun atacant italian din Serie A"

La momentul actual, pare puțin probabil ca Bîrligea să își crească numărul de minute în viitorul apropiat. Rivalul său pe post, Antonio Raimondo (22 de ani), traversează o formă extraordinară, iar jurnaliștii de la Goal îl numesc chiar "cel mai bun atacant italian din Serie A".

Împrumutat de la Bologna pentru al doilea sezon consecutiv, Raimondo are deja 4 goluri în Serie A pentru nou-promovată: câte o dublă cu Fiorentina și Venezia. Mai mult, în stagiunea precedentă a contribuit semnificativ la promovarea lui Frosinone, cu 11 goluri marcate în Serie B.

Inclusiv antrenorul lui Frosinone, Massimiliano Alvini, a vorbit în termeni laudativi despre Raimondo, spunând că internaționalul U21 al Italiei are în continuare o mare marjă de progres.

"Raimondo are o atitudine foarte pozitivă, muncește mult și are încă marjă mare de progres. La antrenamente, dar și în afara terenului, a făcut un salt calitativ important. Pentru fotbalul italian poate fi un jucător de perspectivă în următorii ani", a spus Alvini, citat de ANSA.

Antonio Raimondo nu este singura problemă a lui Bîrligea. Românul are încă un concurent solid pe post, slovacul Tomas Bobcek (24 de ani), care a devenit pe final de mercato cel mai scump fotbalist din istoria lui Frosinone, după ce a fost achiziționat de la Lechia Gdansk cu 10,7 milioane de euro.

FCSB stă liniștită: nu depinde de minutele lui Bîrligea

În plus, antrenorul Alvini a arătat că, la revenirea în Serie A, a preferat un sistem 4-2-3-1, astfel că, în teorie, doar unul dintre Raimondo, Bîrligea și Bobcek va putea fi titular. Italianul pare favorit clar în acest moment.

Vestea bună pentru FCSB este că nu depinde în niciun fel de minutele pe care Bîrligea le prinde. Transferul definitiv se va face automat pentru încă 3,5 milioane de euro dacă Frosinone evită retrogradarea.

VIDEO Rezumat Sassuolo - Frosinone 1-1 (4-3 d.l.d.). Singurul meci în care Bîrligea a fost titular

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!