În ultimele zile, numeroase publicații din Italia și Olanda au scris despre negocierile dintre PSV și Parma pentru transferul lui Man. Suma mutării s-ar ridica la aproximativ 9 milioane de euro, cluburile sunt aproape de un acord, iar jucătorul este și el tentat să facă pasul în Eredivisie.

Peter Bosz, antrenor PSV: "Evident că știu cine este Dennis Man"

În urmă cu câteva zile, când apăruseră primele informații despre interesul lui PSV pentru Dennis Man, antrenorul Peter Bosz (61 de ani) spunea că nu a auzit de jucătorul român. Vineri, la conferința de presă premergătoare jocului cu Sparta Rotterdam, tehnicianul a declarat că, de fapt, îl știe pe Man, însă nu dorește să discute mai mult înainte de oficializarea transferului.

"Evident că știu cine este Dennis Man, dar pot vorbi mai mult despre el în momentul în care batem palma pentru transfer. Cu siguranță că îl știam. Știu tot ce se întâmplă la PSV.

Căutăm un înlocuitor pentru Johan Bakayoko, o extremă dreapta. Trebuie să fie un jucător de calitate", a spus Peter Bosz, potrivit ESPN.

PSV a cucerit Supercupa Olandei. Urmează debutul în Eredivisie și în faza principală din UCL

  • Peter Bosz este antrenor la PSV Eindhoven din 2023 și deja are trei trofee: două titluri în Eredivise și o Supercupă. Olandezul a mai lucrat la Vitesse, Maccabi Tel Aviv, Ajax, Borussia Dortmund, Bayer Leverkusen și Lyon.

La PSV, Man ar urma să fie înlocuitorul lui Johan Bakayoko (22 de ani), extrema dreaptă vândută în această vară la RB Leizpig, pentru 18 milioane de euro.

PSV Eindhoven, care weekend-ul trecut a cucerit Supercupa Olandei, debutează sâmbătă în noul sezon din Eredivisie cu un meci acasă împotriva Spartei Rotterdam. Campioana este calificată direct în faza principală din UEFA Champions League.