„Toată lumea va afla ce nesimțită este!” Georgina, făcută praf de rude: „I-am scris lui Ronaldo: 'Ai cea mai rea femeie. Caută-mă, îți dau detalii!'”

Georgina Rodriguez Cristiano Ronaldo Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Ianuarie 2022, 11:28
Data actualizarii: Duminica 23 Ianuarie 2022, 11:31

Georgina Rodriguez și Cristiano Ronaldo sunt într-o relație din 2016. 

Cei doi au împreună o fetiță, iar acum superba Georgina este însărcinată cu gemeni, fată și băiat. Tânăra se ocupă și de creșterea celorlalți copii ai fotbalistului, iar în curând urmează să lanseze documentarul care expune viața sa. 

Georgina nu a fost întotdeauna înconjurată de lux, așa cum este acum. Mai mult, ea și superstarul portughez s-au cunoscut într-un magazin de lux, în care tânăra cu origini argentiniene era vânzătoare. Modelul duce în prezent o 'viață de vis', de la avioane private, până la cele mai scumpe haine și accesorii. 

Tânăra a pornit de jos, după cum recunoaște chiar ea, în unul dintre promo-urile documentarului care urmează să fie lansat de Netflix. Cu toate astea, Georgina declară că nu își va uita niciodată familia, dar rudele sale au ieșit la atac.

Trecutul Georginei, scos la suprafață de rudele ei!

Unchiul Georginei Rodriguez, Jesus Hernandez, a trecut la atac la adresa nepoatei sale, făcând dezvăluiri din trecutul ei, inclusiv despre familia ei. 

Mama modelului, Ana Maria Hernandez, este spaniolă iar tatăl, Jorge, un argentinian care a fost arestat cu o zi înainte de aniversarea de cinci ani a Georginei, după ce a încercat să scoată cocaină în valoare de peste 100 000 de lire din Spania. 

Jorge, tatăl Georginei, a murit în urmă cu trei ani, la 70 de ani, în urma unui atac vascular cerebral. Tânăra nu le-a spus niciodată rudelor sale unde a fost îngropat tatăl său, iar pentru asta, a fost dur criticată.

„Poate îi este rușine cu noi și consideră că este mai bună decât noi, pentru că nu trăim în luxul în care trăiește ea. Nu i-am cerut nimic niciodată. Am sunat-o o dată sau de două ori de când am aflat că se întâlnește cu Ronaldo. 

Eu am fost cel care le-am ajutat pe Georgina și sora ei, le-am cumpărat haine, le-am plătit curentul și apa. Am făcut totul. Georgina a locuit cu mine în timpul adolescenței sale, până când cumnatul meu a fost trimis înapoi în Argentina. 

Nu ne-a spus nimeni că Jorge a murit. Nu știu de ce Georgina nu ne-a spus, am încercat să o contactez. I-am scris lui Cristiano pe Facebook: 'Ai cea mai rea femeie alături de tine, dacă vrei detalii, caută-mă, îți voi spune'”, a spus Jesus Hernandez, citat de The Sun

Atac dur la adresa Georginei: „E o nesimțită!”

Nici sora vitregă a Georginei nu a avut cuvinte bune de spus despre iubita lui Cristiano Ronaldo, acuzând-o că a refuzat-o atunci când i-a cerut un autograf de la superstarul portughez, pentru fiul său.

„De ziua fiului meu, am întrebat-o dacă ar putea să îi ceară lui Cristiano să semneze un tricou pentru băiatul meu și a spus 'Nu', că nu îl deranjează, pentru că este în vacanță”, a acuzat și Patricia Rodriguez. 

Nici soția unchiului Georginei nu s-a putut abține, iar ea a avut cuvinte și mai dure la adresa modelului. 

„A încetat să își mai sune unchiul și bunica în ziua în care a născut. Am încercat să o sunăm și apare că și-a schimbat numerele. Acum va afla toată lumea cât de nesimțită este. De ce nu ne-a spus că tatăl ei a murit? Nu ascunzi asemenea lucruri”, a declarat Lidia, soția lui Jesus Hernandez. 

Bunica Georginei, dezamăgită de nepoata ei 

Înainte să moară, după ce a suferit un infarct, bunica Georginei, Juana Escarabajal, a vorbit despre nepoata sa și s-a arătat extrem de dezamăgită de faptul că nu a apucat niciodată să o cunoască pe fata acesteia, Alana Martina. 

„Am văzut-o pe strănepoata mea doar într-o fotografie, atunci când era foarte mică, pe care Georgina a trimis-o”, dezvăluia bunica acesteia. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!