FOTO Primarul din Arad l-a vizitat pe Mircea Rednic la spital!

Mircea Rednic Calin Bibart UTA Arad Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 30 August 2023, 17:51
Data actualizarii: Miercuri 30 August 2023, 17:51

Mircea Rednic (61 de ani) e internat la Spitalul Județean din Arad.

Mircea Rednic a suferit un infarct și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Încă de la partida cu FCSB, încheiată 2-1 în favoarea UTA-ei, tehnicianul a suferit durieri în piept. Problema a persistat, iar conducerea clubului a luat măsuri.

Primarul din Arad l-a vizitat pe Mircea Rednic la spital!

Călin Bibarț, primar în Arad încă din 2020, i-a făcut o vizită tehnicianului de la UTA la spital. De asemenea, edilul a postat și un mesaj pe rețelele social media în care a remarcat că Mircea Rednic se simte bine și că se va întoarce la echipă cât de repede posibil.

„I-am făcut o vizită la spital domnului Mircea Rednic, de îndată ce am aflat de problema prin care trece. La insistențele domniei sale ne-am făcut un selfie și am dat curs rugăminții de a transmite suporterilor UTA-ei că se simte bine și că se va întoarce la echipă cât mai repede posibil, cerându-și totodată scuze că nu poate răspunde la telefoanele primite!”, a fost mesajul lui Bibarț.

Rednic este antrenorul care a câștigat ultimele titluri pentru Rapid și Dinamo. A mai antrenat în România pentur FCM Bacău, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Petrolul, CFR Cluj, Poli Iași, Viitorul și UTA Arad, dar în CV-ul său are și câteva experiențe în străinătate. Alania, Xazar Lankaran, Standard Liege, Al-Nasr, Gent, Mouscron și Al-Faisaly sunt echipele pe care le-a mai pregătit Rednic.

Mircea Rednic a suferit un infarct

„Multă sănătate, Mircea Rednic! În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic. 

Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile. 

Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării arădene.


Sursă Foto: Facebook / Calin Bibarț

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!