Fostul coechipier al lui Cristi Tănase la FCSB, mesaj tranșant după ce 'Dodel' a fost prins drogat la volan

Cristi Tanase FCSB Ionut Rada Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 28 Decembrie 2023, 12:33
Data actualizarii: Joi 28 Decembrie 2023, 12:34

Cristi Tănase (36 ani) a fost prins de polițiști drogat la volan. 

Fostul jucător a fost oprit de polițiștii din Pitești pentru un control de rutină, însă a ajuns să rămână fără permis și s-a ales cu dosar penal, după ce a fost testat pozitiv la droguri. 

Ionuț Rada, reacție dură după ce Cristi Tănase a fost prins drogat la volan

Fostul coleg al lui Cristi Tănase la FCSB, Ionuț Rada, a transmis un mesaj pe rețelele sociale, ridicând un semnal de alarmă în legătură cu faptul că sportivii duc lipsă de educație sportivă, motiv pentru care cere ca cluburile să se implice mai mult în acest sens. 

„Știrea din această dimineață cu un fost coleg depistat pozitiv cu o substanță stupefiantă la un control de rutină de către polițiștii biroului rutier, este un alt semnal de alarmă că sportivii sau foștii sportivi au nevoie de o educație sportivă, de sprijin, de ajutor!

Atrag atenția de foarte mult timp asupra cluburilor din România să se implice urgent în educația sportivilor!

Nu este doar despre performanță, un club responsabil știe că generația actuală si nu numai este expusă unei realități dure în afara terenului, si mai ales după terminarea carierei!

LA MODĂ NU ESTE SĂ TE DROGHEZI!

LA MODĂ ESTE SĂ TRĂIEȘTI!”, a scris Ionuț Rada pe Facebook. 

Ionuț Rada și Cristi Tănase au împărțit vestiarul la FCSB în perioada iunie 2009 - ianuarie 2010, când Rada a revenit la echipa lui Gigi Becali după împrumutul la CS Otopeni, iar în ianuarie a fost vândut la Al-Nasr SC pe 300.000 de euro. Tănase a evoluat pentru FCSB din 2009 până în 2015, iar apoi jumătate de an în 2018. 

Cristi Tănase a condus drogat 

„Piteșteanul Cristian Tănase, zis Dodel, fost fotbalist, a fost depistat, în această seară, drogat în trafic, de către polițiștii biroului rutier Pitești. Fostul fotbalist, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit pentru un control de rutină la marginea orașului, spre comuna Bradu.

Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.

Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise”, au precizat surse din poliție pentru Știrile PRO TV. 

Tănase nu se află la prima astfel de abatere. În iunie 2010, fostul fotbalist a rămas fără permis, după ce polițiștii l-au prins beat la volan. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!