Speranțe sfărâmate. De ce a ratat naționala de polo a României ultimul "culoar" spre Jocurile Olimpice de la Paris

Nationala de polo Jocurile Olimpice Romania Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 11 Februarie 2024, 20:50
Data actualizarii: Duminica 11 Februarie 2024, 20:56

România a revenit la Campionatul Mondial după 11 ani, la ediţia din 2013 clasându-se pe locul 13.

Naţionala Italiei a învins, duminică, reprezentativa SUA, scor 13-12, şi s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial de la Doha, dar cel mai important şi la Jocurile Olimpice de la Paris. România mai avea o mică şansă în lupta pentru JO, însă doar dacă Italia rata sferturile CM.

Echipa SUA era deja calificată la JO, iar dacă învingea Italia şi se califica în sferturile CM mai rămânea o mică şansă pentru România să spere la Paris. Tricolorii au pierdut, tot duminică, o calificare după 12 la JO, fiind învinşi în barajul CM de Muntenegru (9-12). Totuşi, România mai avea o mică speranţă la Paris, dacă se clasa la final pe locul 9, coroborată evident cu înfrângerea Italiei în ultimul meci de baraj.

România va juca pentru clasarea finală pe locurile 9-12, marţi (ora 11.00), cu China. Tricolorii au încheiat Grupa D pe locul 3, după rezultatele 8-15 cu Ungaria, 25-3 cu Kazakhstan şi 10-16 cu Italia.

CM de la Doha continuă, tot marţi, şi cu sferturile de finală, între Spania – Muntenegru, Serbia – Croaţia, Ungaria – Franţa şi Grecia – Italia. Semifinalele CM de la Doha vor avea loc în 15 februarie, iar finalele pentru medalii în 17 februarie.

Campionatul Mondial din 2024 a oferit şi ultimele patru locuri la Jocurile Olimpice de la Paris, la care erau calificate deja Franţa, Ungaria, Grecia, Japonia, SUA, Africa de Sud, Spania şi Australia. Lor li se alătură Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Italia. Echipa României s-a calificat la CM de la Doha graţie atingerii fazei sferturilor de finală la Campionatul European de luna trecută, pe care l-a încheiat pe locul 8.

România a revenit la Campionatul Mondial după 11 ani, la ediţia din 2013 clasându-se pe locul 13.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!