Dezvăluiri cutremurătoare ale legendarului Michael Phelps despre lupta cu depresia: „Nu voiam să mai trăiesc!” 

Michael Phelps depresia Sporturi Michael Phelps / Sursa foto: Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 11:46
Data actualizarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 11:47

Depresia este considerată de specialiști ca fiind boala secolului XXI, fiind cea mai răspândită afecțiune psihică. OMS raporta în 2020 că peste 350 de milioane de oameni suferă de această afecțiune. 

Michael Phelps (38 ani) este cel mai mare înotător al tuturor timpurilor. Americanul a scris istorie la Jocurile Olimpice, fiind cel mai decorat atlet din istorie, cu 28 de medalii, 23 dintre ele fiind de aur. Retras din activitate, fostul înotător a ales să vorbească, într-o conferință de la Madrid, despre importanța sănătății mintale. 

Phelps a vorbit despre subiectul delicat oferind propriul exemplu, dezvăluind că a dus o luptă de lungă durată cu depresia. 

Discursul lui Michael Phelps

„Când eram copil mă antrenam cu alții care aveau cu opt ani mai mari decât mine. Era ciudat, însă mă bucuram să fac asta. Întotdeauna m-am bucurat să înot, deși e un sport destul de singuratic. Nu poți să vorbești cu nimeni, nu poți nici să asculți muzică. Ești doar tu cu tine. Nu putem vorbi unii cu ceilalți, deși nu îmi place să folosesc cuvântul 'nu poți', ar trebui scos din dicționar”, a declarat Phelps, care a dezvăluit că a început să aibă probleme de sănătate mintală în 2004, citat de marca.com

„În acel an am avut o depresie staționară. După, în 2014, am avut a doua depresie. Nu voiam să mai trăiesc. Nu mâncam, nu beam, am mers la un centru de recuperare. Mă luptam pentru viața mea mai mult decât și-ar fi putut imagina oamenii. În acele momente, când mă simțeam rău, mă loveam pentru că mă gândeam că 'nu îmi fac treaba'. 

I-am trimis mamei mele un mesaj înainte de a intra în acel centru, i-am spus că sunt speriat și că nu știu ce să fac. Nu am obținut un răspuns. Am intrat în acel centru și aproape nu vorbeam cu nimeni. Am avut câteva zile grele. În a treia am început să interacționez mai mult.  

Acum mă simt confortabil să vorbesc despre asta, dar știu că sunt multe persoane care au probleme de sănătate mintală. O persoană din patru are o astfel de problemă și nu vorbesc despre asta. Dacă am vorbi cu toții despre asta, s-ar normaliza”, a adăugat legendarul înotător. 

Michael Phelps și presiunea de a fi mereu în vârf 

Totodată, americanul dezvăluie că un moment „cheie” pentru a obține un palmares incredibil, așa cum a fost cel pe care el l-a obținut, l-a reprezentat înfrângerea de la Jocurile Olimpice din Londra. 

„Când în 2012 nu mi-am atins obiectivul am avut cea mai rea senzație posibilă. Mi-am pierdut șansele. Însă dacă aș fi câștigat la Londra, poate nu aș mai fi înotat la Rio. Am folosit acest rezultat ca motivație să câștig mai multe medalii. După prima retragere am avut un an și jumătate fără să concurez, însă apoi când m-am întors, la 31 de ani, aveam o foame mai mare ca oricând. În 2016 mă simțeam ca un adolescent de 15 ani. M-am putut pregăti într-un mod genial pentru finalul carierei mele. După prima retragere am urât sportul și după a doua am reușit să fac ce voiam, ceea ce e să mă retrag așa cum își dorește oricine”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!