”Cichicean” a dus flacăra olimpică lângă Marele Zid Chinesc! Milionarul de la Hollywood deține funcții politice în China comunistă

Jackie Chan Hollywood hong kong Jocurile Olimpice de Iarna partidul comunist chinez Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 03 Februarie 2022, 13:02
Data actualizarii: Joi 03 Februarie 2022, 13:13

Celebrul actor Jackie Chan s-a născut în Hong Kong și este un apropiat al puterii de la Beijing.

Actorul Jackie Chan, cunoscut în special pentru filmele sale de arte marțiale și rebotezat ”Cichicean” în România casetelor video din anii '80, a purtat torța olimpică lângă Marele Zid Chinesc, înaintea începerii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing.

”Sunt foarte mândru să port flacăra pentru a doua oară (n.r. - după Jocurile Olimpice de Vară de la Beijing). Flacăra aduce lumii iubire şi pace”, a declarat Chan.

Jocurile Olimpice de Iarnă încep vineri

Născut în Hong Kong, el a devenit un apropiat al puterii comuniste din China, unde deține inclusiv mai multe funcții politice. 

Starul multimilionar de la Hollywood este din 2013 membru al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez și din 2021 membru al Comitetului Electoral din Hong Kong.

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing vor începe vineri, cu o ceremonie care se va desfăşura pe Stadionul Naţional al Chinei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!