Robert Lewandowski a aterizat la Miami și a fost prezentat oficial de Barcelona! Imagini de la întâlnirea cu jucătorii 

Robert Lewandowski fc barcelona Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 18 Iulie 2022, 08:05
Data actualizarii: Luni 18 Iulie 2022, 08:09

Robert Lewandowski (33 ani) este noul jucător al Barcelonei, după despărțirea de Bayern Munchen. 

Atacantul polonez a aterizat în Miami, acolo unde Barcelona se pregătește pentru turneul din Statele Unite. Astfel, catalanii l-au și prezentat oficial pe rețelele de socializare, cu mai multe clipuri. În cel de prezentare, Lewandowski se află pe o plajă și le transmite un mesaj fanilor: „Sunt fericit să mă alătur Barcelonei! Forca Barca!” 

Robert Lewandowski și-a întâlnit noii coechipieri de la FC Barcelona 

Ulterior, fostul jucător al lui Bayern Munchen a mers în locația unde se aflau jucătorii Barcelonei, cu care s-a întâlnit. Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare ale grupării blaugrana. 

Lewandowski a oferit și un prim-interviu pentru canalul Barcelonei, acolo unde și-a exprimat încântarea de a se alătura echipei lui Xavi. 

„În sfârșit sunt aici, sunt foarte fericit, mă bucur să fiu aici. Ultimele zile au fost extrem de lungi, dar într-un final s-a încheiat transferul și acum mă pot focusa pe un capitol nou în viața mea, o nouă provocare, dar sunt întotdeauna genul de jucător care vrea să câștige, nu doar meciul, dar și trofee. 

Sper încă din startul sezonului să începem să câștigăm și să ne luptăm pentru trofee. Mi-am dorit întotdeauna să joc la un club puternic din La Liga, e următorul meu pas, iar această oportunitate a fost o provocare și pentru viața mea personală. 

E timpul ca Barca să revină, de aceea sunt aici, să ajut echipa să fie în top și să câștigăm câte titluri se poate. Am vorbit cu Xavi, de la început am știut cum gândește, ce idei are, într-o direcție bună, a fost ușor să mă decid să vin, sunt jucătorul care vrea să câștige și să joace. Cu Xavi e posibil, el știe exact cum ar trebui să pregătească echipa, a fost un jucător incredibil și are un viitor strălucit în față, vreau să iau parte la asta. 

Știu că avem jucători buni cu multă calitate, putem merge înainte împreună și știm că putem obține foarte multe în acest sezon cu această echipă, sunt sigur că așa va fi”, a declarat Lewandowski pe contul oficial al Barcelonei. 

  • 45 de milioane de euro este cota atacantului conform Transfermarkt. 
  • 50 de goluri a marcat în 46 de meciuri fotbalistul polonez în sezonul precedent.

În cele opt sezoane petrecute la Bayern Munchen, Lewandowski are cifre impresionante. A fost de șase ori golgheter în Bundesliga (la care se mai adaugă încă un titlu din perioada petrecută la Dortmund) și a marcat de 344 de ori în 375 de partide pentru clubul bavarez.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!