VIDEO Messi, la ultimul trofeu câștigat în La Liga! Argentinianul a fost premiat pentru sezonul trecut

Lionel Messi la liga Trofeul Pichichi Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 29 Noiembrie 2021, 17:01
Data actualizarii: Luni 29 Noiembrie 2021, 18:18

Jucătorul lui Paris Saint-Germain a primit ultimul său trofeu pentru activitatea din La Liga. 

În cursul zilei de luni s-au decernat în Spania premiile oferite de Marca, pentru cei care au fost la cel mai înalt nivel în sezonul trecut. Astfel, transferat la Paris Saint-Germain în perioada de mercato din vară, Lionel Messi a primit ultimul său trofeu din Spania, pentru activitatea din sezonul trecut. 

Superstarul argentinian a luat cel de-al optulea trofeu Pichichi, ultimul din cariera sa, care îl duce și mai sus în clasamentul pe care îl domină, fiind fotbalistul cu cele mai multe astfel de trofee. Messi a înscris cele mai multe goluri în sezonul trecut din La Liga, în ciuda faptului că Barcelona a avut un sezon slab. 

Leo Messi: „Nu știu dacă vom vedea pe cineva care să mă depășească!”

Fostul jucător al Barcelonei a avut un mesaj după trofeul primit, arătându-se recunoscător pentru distincția primită. 

„Vă mulțumesc că ați venit la Paris. Nu știu dacă vom vedea sau nu pe cineva care să mă depășească, însă pot spune că este o onoare să fiu în istoria campionatului spaniol. Părea o nebunie să pot să îl depășesc pe Zarra, într-un final am reușit. Sunt extrem de recunoscător!”, a declarat Messi în clipul pe care l-a înregistrat pentru ceremonie. 

Messi a mai luat un premiu la gala MARCA, cel al suporterilor, cărora a ținut să le mulțumească pentru sprijinul oferit de-a lungul carierei, mai ales în ultimele sezoane. 

Messi, invincibil în Spania 

Argentinianul rămâne jucătorul cu cele mai multe Pichichi câștigate, cu două mai multe decât Telmo Zara, care a ieșit de șase ori golgheter în La Liga. Di Stefano, Quini și Hugo Sanchez au câștigat câte cinci trofee, în timp ce Puskas a luat patru. 

Rivalul Cristiano Ronaldo, care a plecat în 2018 din La Liga, a reușit să câștige titlul de golgheter de trei ori. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!