Abia devenit titular la FC Barcelona în acest an după transferul din toamnă, oficializat la o lună după ce își anunțase retragerea din activitate, Wojciech Szczęsny (34 de ani) este la un singur meci distanță să egaleze un record al clubului deținut de legendarul Johan Cruyff!

Mai exact, dacă Barca nu va pierde cu Szczęsny în poartă în returul de pe ”Signal Iduna Park” cu Borussia Dortmund din sferturile de finală ale Champions League (după 4-0 pentru catalani în tur), portarul polonez va ajunge la 23 de meciuri consecutive fără înfrângere în tricoul Barcelonei!

Wojciech Szczęsny, pe urmele marelui Johan Cruyff

Doar marele Johan Cruyff a bifat o astfel de performanță - 23 de partide consecutive fără eșec acum mai bine de jumătate de secol, mai exact în sezonul 1973-1974.

Dacă în vară Wojciech Szczęsny își anunța retragerea din fotbal, acum clubul catalan caută să-i prelungească înțelegerea goalkeeper-ului polonez, devenit opțiunea numărul 1 între buturi pentru antrenorul Hansi Flick.