100 de milioane de euro pentru starul care a tocmai a câștigat UEFA Champions League cu Real Madrid!

Real Madrid Al-Nassr Antonio Rudiger Spania Antonio Rudiger / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 11 Iunie 2024, 18:23
Data actualizarii: Marti 11 Iunie 2024, 18:23

Antonio Rudiger (31 de ani) a fost transferat de Real Madrid în 2022, iar în acest sezon a câștigat a doua Ligă a Campionilor din carieră, după cea câștigată cu Chelsea în 2021.

Chiar dacă mai are contract până în 2026 cu echipa de pe ”Santiago Bernabeu”, fundașul german ar putea schimba echipa în această perioadă de mercato, fiind ademenit de unul dintre cluburile cu pretenții din Arabia Saudită.

Antonio Rudiger ar putea prinde contractul carierei în Arabia Saudită!

Al-Nassr, echipa la care evoluează Cristiano Ronaldo, a pus ochii pe fundașul german de la Real Madrid și pregătește o ofertă de nerefuzat pentru a-l convinge pe acesta să se transfere în zona Golfului.

Potrivit spaniolilor de la El Chiringuito TV, arabii sunt gata să-i ofere lui Rudiger nu mai puțin de 100 de milioane de euro pentru un contract valabil pe patru ani, adică 25 de milioane de euro pe sezon.

Rămâne de văzut ce decizie va luat Antonio Rudiger, care este unul dintre titulari în echipa ”sudată” de Carlo Ancelotti la Real Madrid. În sezonul recent încheiat a prins 48 de meciuri în toate competițiile, reușind să bifeze două goluri și trei assist-uri.

Trecut în cariera sa și pe la Stuttgart și AS Roma, Rudiger a câștigat de două ori UEFA Champions League și o singură dată UEFA Europa League. În plus, acesta are în CV și două Supercupe ale Europei.

Conflict între Niclas Fullkrug și Antonio Rudiger la antrenamentul Germaniei, înainte de EURO 2024

Presa germană scrie despre o altercație apărută în timpul antrenamentului între atacantul Niclas Fullkrug și fundașul Antonio Rudiger. Cei doi au fost aproape chiar de un conflict fizic, însă au fost opriți de antrenorul secund Sandro Wagner.

Bild susține că respectivul conflict a apărut la un exercițiu pentru centrări. Fullkrug și Rudiger au fost adversari direcți, iar fundașul lui Real Madrid a avut câteva intervenții mai dure, punându-l la pământ pe atacantul Borussiei Dortmund.

Fullkrug ar fi început să îl înjure pe Rudiger, iar cei doi s-ar fi îmbrâncit. "Au fost aproape să se lovească, însă asistentul Sandro Wagner a intervenit și i-a despărțit pe cei doi. La scurt timp s-a luat o pauză de hidratare, iar ambii jucătorii erau în continuare supărați. Rudiger a început apoi să aplaude ironic", scriu germanii.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!