Marius Șumudică pare să fi făcut din această confuzie o adevărată doctrină.

Ultima reprezentație a avut-o în fața Mirunei Pop, reporter PRO TV, căreia i-a explicat, cu morga unui vameș din vremuri apuse, că pe teritoriul său trebuie să prezinți buletinul ca să treci granița.

O mostră de autoritate caraghioasă, venită de la un om care nu demult părea dispus să treacă orice frontieră pentru a ajunge pe banca FCSB.

Să ne amintim cum numele său era vehiculat insistent de diverși amici și binevoitori din studiourile televiziunilor sportive. Unii îl recomandau, alții transmiteau informații de la surse misterioase, iar Șumudică, brusc cuprins de sentimente împăciuitoare, descoperea virtuțile unei galerii pe care o apostrofase ani la rând.

Desigur, toate acestea fără să-și dorească postul. O demonstrație de dezinteres atât de zgomotoasă, încât ar fi stârnit invidia lui Caragiale.

Numai că la FCSB lucrurile n-au ieșit cum sperau admiratorii săi. Așa că Șumudică s-a întors la specialitatea casei: războiul cu reporterii.

Nu este prima ispravă. Conferințe abandonate, jurnaliști certați, întrebări întâmpinate cu indignarea unui suveran lezat. Un repertoriu sărac fotbalistic, dar bogat în manifestări de țâfnă.

Miruna Pop a făcut ceea ce presupune meseria ei: a pus o întrebare. Nu i-a cerut lui Șumudică nici lecții de conduită, nici permisiunea de a gândi.

Iar aici se află ridicolul întregii situații. Un om care a căutat și a primit atâta atenție din partea presei ajunge să considere o întrebare drept o ofensă personală.

Șumudică a câștigat un campionat și asta nu i-o poate lua nimeni. Dar un titlu nu conferă automat nici educație, nici măsură, nici dreptul de a-i umili pe ceilalți.

La urma urmei, Miruna Pop a trecut examenul profesional punând o întrebare. Șumudică l-a picat pe cel al bunului-simț încercând să o reducă la tăcere.

Și, ca să păstrăm metafora atât de dragă domnului antrenor, la vama respectului nu buletinul îi lipsește. Ci dreptul de trecere.