de Dan Chilom

Cele mai în formă echipe în acest moment din Europa și, totodată, cu cel mai spectaculos joc, se întâlnesc azi, în etapa a 3-a a grupei principale din UEFA Champions League. Bookmakerii se așteaptă ca cele două grupări să se întâlnească și în finala de la Madrid. Meciul se joacă la Paris, pe stadionul Parc des Princes.

PSG - FC Barcelona | Liga Campionilor

Ca valoare de piață, francezii sunt puțin în față, cu o sumă totală a „primului 11” de 932,7 milioane de euro. Barcelona va avea o echipă pe teren care, adunată, ajunge la suma de 889,7 milioane de euro.

Cel mai scump jucător de pe teren este Lamine Yamal, care este cotat la 225 de milioane de euro.

PSG - FC Barcelona | Echipe probabile

PSG (Sistem: 1-4-3-3): Safonov – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Lucas Digne – Fabian Ruiz, Vitinha, Joao Neves – Desire Doue, Ousmane Dembele, Kvaratskhelia.

Barcelona (Sistem: 1-4-2-3-1): Joan Garcia – Xavi Espart, Cubarsi, Gerard Martin, Cancelo – Pedri, Rodri – Lamine Yamal, Fermin Lopez, Anthony Gordon – Raphinha.

În ultimele 5 confruntări directe, PSG s-a impus de 3 ori, catalanii o dată și s-a înregistrat o remiză.

Ultimul joc dintre cele două, disputat în 2025, s-a terminat cu victoria francezilor, scor 2-1. Joc disputat la Barcelona.

Casele de pariuri sunt indecise când vine vorba de echipa care se va impune diseară, însă îi acordă Barcelonei prima șansă la victorie, diferențele fiind mici:

PSG - 2.45

Egal - 4.00

Barcelona - 2.35

Pariul „ambele echipe marchează” a ajuns la unele case de pariuri să aibă o cotă ridicol de mică: 1.20.

La fel și pariul „peste 2,5 goluri” – 1.22.

Hansi Flick nu îl va avea la dispoziție pe unul dintre fundașii săi de bază, Jules Kounde, accidentat.

PSG - FC Barcelona | Michael Oliver va conduce partida

Luis Enrique nu îl va putea titulariza pe Nuno Mendes, tot fundaș, și el tot accidentat.

În ultimele 10 confruntări directe, statistica stă de partea Barcelonei, care o conduce pe PSG cu 5-4!

Barca a câștigat trofeul suprem de 5 ori, în timp ce PSG de 2 ori.

Michael Oliver din Anglia, 41 de ani, va conduce partida la centru, arbitru care acordă în medie 3,50 cartonașe galbene pe meci și 0,14 roșii.

Sugestia Sport.ro: Ambele echipe marchează în prima repriză.