Decizie luată de UEFA pentru a face uitată Super Liga Europei

UEFA SUPERLIGA EUROPEI Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 11:55
Data actualizarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 11:56

Proiectul Superligii Europei, prezentat în spațiul public în urmă cu doi ani, s-ar putea lansa în viitorul apropiat.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât, joi, că proiectul unei noi competiţii europene intercluburi, Super Liga, nu are nevoie de autorizarea prealabilă din partea UEFA şi consideră ilegală interdicţia impusă cluburilor şi jucătorilor să participe la ea, sub ameninţarea sancţiunilor.

UEFA ia în calcul să rămână la actualul format al Champions League

După ce mai multe cluburi și-au arătat susținerea față de competițiile organizate de UEFA și au refuzat să ia parte la proiectul Superligii Europei, forul european a luat o decizie neașteptată, potrivit jurnalistului francez Hadrien Grenier.

Din sezonul următor, formatul Ligii Campionilor ar urma să fie schimbat. Numărul de echipe participante ar urma să se schimbe de la 32 la 36, iar numărul de echipe dintr-o grupă se poate mări, astfel că granzii Europei se pot întâlni în fiecare ediție din faza grupelor.

Doar că UEFA ia acum în calcul să rămână la actualul format al Ligii Campionilor, neschimbat de aproape 30 de ani.

Programul complet din optimile UEFA Champions League:

Cele mai intereante dueluri din faza optimilor de finală par să fie Inter Milano - Atletico Madrid și Napoli - Barcelona. Deținătoarea trofeului, Manchester City, va înfrunta FC Copenhaga, în timp ce Real Madrid se va duela cu RB Leipzig.

La câteva ore după tragerea la sorți, UEFA a anunțat și programul optimilor. Patru meciuri tur se vor juca în perioada 13-14 februarie, în timp ce alte patru sunt programate în intervalul 20-21 februarie. Partidele retur se vor juca pe 5/6 martie, respectiv 12/13 martie.

  • Marți, 13 februarie: FC Copenhaga - Manchester City și RB Leipzig - Real Madrid
  • Miercuri, 14 februarie: PSG - Real Sociedad și Lazio - Bayern
  • Marți, 20 februarie: Inter - Atletico Madrid și PSV - Dortmund
  • Miercuri, 21 februarie: Porto - Arsenal și Napoli - Barcelona
  • Marți, 5 martie: Real Sociedad - PSG și Bayern - Lazio
  • Miercuri, 6 martie: Manchester City - FC Copenhaga și Real Madrid - RB Leipzig
  • Marți, 12 martie: Arsenal - Porto și Barcelona - Napoli
  • Miercuri, 13 martie: Atletico Madrid - Inter și Dortmund - PSV
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!