U Cluj anunță o lovitură pe piața transferurilor! "Unul dintre cei mai buni din Liga 1" a semnat 

Universitatea Cluj mihai dobrescu transfer u cluj Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Martie 2022, 16:35
Data actualizarii: Marti 15 Martie 2022, 16:37

După ce i-a transferat în această iarnă pe Ioan Filip, Ely Fernandes, Roberto Romeo, Florin Ilie sau Paul Pîrvulescu, toți jucători de Liga 1, Universitatea Cluj a făcut o nouă mutare pentru promovare.

FC Universitatea Cluj a ajuns la o înţelegere cu Mihai Dobrescu (29 de ani), un fundaş stânga cu peste 75 de meciuri la nivelul primei ligi, care are o promovare la activ alături de Academica Clinceni, a anunţat clubul ardelean.

Mihai Dobrescu a semnat cu U Cluj

Mihai Dobrescu şi-a început cariera la nivel profesionist în 2013 la CS Otopeni, echipă care evolua la acea vreme în liga secundă.

"FC Universitatea Cluj mai dă o lovitură pe piața transferurilor și semnează cu unul dintre cei mai buni fundași din Liga 1 înainte de startul play-off-ului", a anunțat clubul ardelean, pe Facebook.

A trecut mai apoi pe la Chindia Târgovişte, CS Baloteşti şi Viitorul Domneşti, după care a semnat în pauza de iarnă a sezonului 2017/2018 cu Academia Clinceni, echipă alături de care a reuşit cele mai mari performanţe. A jucat un rol important în promovarea obţinută de ilfoveni la finalul sezonului 2018/2019, fiind integralist în 37 de etape din totalul de 38.

Ascensiunea sa a continuat şi la nivelul primei ligi, impunându-se în formula de start a ilfovenilor. A avut parte de prim an în Liga 1 cu 36 de meciuri, două goluri şi trei pase decisive. A fost unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din campionatul intern în sezonul 2020/2021, an în care s-a clasat pe locul 5 alături de Clinceni.

În total, Mihai Dobrescu are 121 de apariţii pentru Academica Clinceni, reuşind să marcheze de şase ori şi să ofere cinci pase de gol.

La începutul acestei ediţii de campionat, Mihai Dobrescu a ajuns la Gaz Metan Mediaş. A bifat 14 meciuri în tricoul medieşenilor.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!