„Ce i-ai făcut? Eu îi rupeam mâinile!” Dialog savuros între Gică Hagi și Ioan Andone

Ioan Andone Denis Alibec Farul Constanta Gica Hagi Superliga Ioan Andone
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 12 Aprilie 2023, 08:46
Data actualizarii: Miercuri 12 Aprilie 2023, 08:48

Ioan Andone (63 de ani) a rememorat o discuție pe care a avut-o cu Gică Hagi, patronul și managerul, despre Denis Alibec.

Fostul dinamovist a dezvăluit că a fost curios să afle cum a reușit „Regele” să-l „resusciteze” pe Denis Alibec, fotbalistul care a atins vârful de formă după ce a revenit la Farul Constanța.

„Fălcusul” a mai spus în glumă că dacă ar fi fost antrenorul lui Denis Alibec în perioada în care acesta a activat la Astra sau FCSB „i-ar fi tăiat mâinile”.

Andone: „La orice ridica mâna!”

„Cu transferurile, cu reîntoarcerile pe care el le-a avut. Uite cazul fericit Alibec. La meciul cu Belarus l-am felicitat și zâmbea. ‘Zâmbești, zic! Ce i-ai făcut, mă?’ Pe Alibec îl vedeai. Jucător, calitate bună tot ce vrei. Dar nu puteai să vorbești. Cum dă din mâini. Eu dacă îl aveam antrenor îi rupeam mâinile. El la orice ridica mâna că nu i-o dădea, tu înțelegi?

După câștigarea primului campionat, Gică Hagi nu a avut ani așa de buni. Pentru că a fost nevoit să vândă jucătorii cei mai importanți. E foarte greu și în general dacă te uiți la el a mers pe jucători români. Că a mai apărut și jucători străini la el…

În momentul în care ești obligat să vinzi nu poți să pui ani de ani la rând alții. Degeaba îi pregătești, academia lui e foarte bine structurată, cea mai bună. Orice părinte care are un copil cât de cât talentat vrea să-l dea la Hagi. Să facă și școală. Să știe că învață tainele acestei meserii de fotbalist”, a povestit Ioan Andone, potrivit as.ro.

  • 900.000 de euro este cota de piață a atacantului Denis Alibec, potrivit transfermarkt.com.

11 goluri și 7 pase decisive a reușit atacantul de 32 de ani, în tricoul Farului Constanța, în acest sezon.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!