Adrian Mazilu (21 de ani) a fost transferat cu surle și trâmbițe la Dinamo de la Brighton în sezonul trecut, pentru o sumă care ajunge la 400.000 de euro, dar randamentul său nu a fost cel așteptat, mai ales că internaționalul de tineret a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren o bună perioadă de timp.

În acest sezon, fostul campion al României cu Farul Constanța era așteptat să ”explodeze”. A marcat chiar și gol în meciul cu FC Voluntari, câștigat cu 4-0, dar numărul de minute primit din partea lui Nuno Campos a fost destul de mic.

Adrian Mazilu poate pleca de la Dinamo în iarnă

Astfel, sunt șanse mari ca Mazilu să se despartă de Dinamo în iarnă, spune impresarul Ioan Becali. Pentru extrema dreaptă se caută o echipă care să-i asigure un post de titular în a doua parte a sezonului.

„Pe mine m-ar fi bucurat să nu joace atât de bine Armstrong, ca să poată să intre Mazilu, omul meu. Sunt obiectiv. I-am spus lui Cătălin, la cum joacă Armstrong, nu-l poate schimba niciun jucător care poate veni la Dinamo. Omul se dăruiește la antrenamente, a prins dragul fotbalului pe care-l pierduse în Scoția.

Mazilu se antrenează, nu e cel pe care-l știm. În iarnă trebuie să căutăm o soluție, trebuie să găsim o posibilitate să joace meci de meci. E singura oportunitate să-l readucem pe acel Mazilu pe care-l știm cu toții. Măcar șase luni să joace, 15-20 de meciuri mereu. Echipa care l-ar lua nu ar face-o ca să-l țină pe bancă.

Jos pălăria pentru Armstrong, nu știu de ce n-a explodat la o vârstă mai fragedă. Are 10 pase de gol, 4 goluri, deci mai mult de o realizare pe meci”, a spus Ioan Becali, potrivit Fanatik.ro.

Dinamo - FC Botoșani, LIVE TEXT de la 21:00 pe Sport.ro

Dinamo - FC Botoșani are loc în Capitală, pe Arena Națională, cel mai mare stadion din România, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Partida va fi arbitrată de Rareș Vidican. Marius Badea și Imre Bucsi vor fi la tușe, în timp ce Cristian Moldoveanu a fost delegat ca arbitru de rezervă, iar Irina Mirt va fi observator de arbitri.

La VAR se vor afla Sorin Costreie și Sebastian Eugen.