Varianta de antrenor pentru FCSB a intervenit public: „Astea sunt principiile mele”

Varianta de antrenor pentru FCSB a intervenit public: „Astea sunt principiile mele” Superliga

Unul dintre potențialii înlocuitori ai lui Marius Baciu la FCSB a vorbit deschis despre înlocuirea sa. 

Andrei Prepeliță (40 de ani), ultima oară antrenor la Unirea Slobozia de care s-a despărțit în februarie 2026, a negat că s-a autopropus la FCSB

Fostul mijlocaș al roș-albaștrilor între anii 2011 și 2015 a negat, de asemenea, că ar fi purtat negocieri cu cineva din conducerea roș-albaștrilor, în contextul în care antrenor la FCSB este în continuare Marius Baciu. 

Andrei Prepeliță, poziție fermă cu privire la potențiala sa venire la FCSB

El a explicat, în același timp, că este normal ca numele său să apară în presă ca opțiune pentru FCSB. 

Andrei Prepeliță

  • Andrei prepelita unirea slobozia

„Informații false. Nu am discutat cu nimeni de la FCSB. Cunosc clubul, am jucat acolo, dar nu am vorbit cu nimeni. Îi știu bine pe MM, Mache, dar nu am discutat cu cineva. Până la urmă e normal să se mai discute despre mine. Sunt un antrenor tânăr, care a avut anumite rezultate.

Prepeliță: „Astea sunt principiile mele”

Asta nu înseamnă că eu m-am autopropus la FCSB sau în altă parte. Astea sunt principiile mele. Niciodată nu o să sun, nu mai vorbesc despre faptul că FCSB are antrenor. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. E o dovadă de omenie, profesionalism. Deci nu este nimic adevărat.

Referitor la licență, trebuie să înceapă, dar nu știu când. Așteptăm și noi, am plecat pe al cincilea an de când am Licența A. Este frustrant în sensul acesta, dar trebuie să aștept", a declarat Andrei Prepeliță, potrivit digisport.ro.

Decizia lui Prepeliță

Tehnicianul a dezvăluit că a purtat discuții cu echipe din România și cu un club din străinătate, însă nimic nu s-a concretizat. El s-a decis să aștepte oferta potrivită pentru dorințele sale. 

„Toată lumea știe că sunt liber de contract. Nu am găsit în această vară, până acum, posibilitatea de a merge undeva. Am avut discuții cu mai multe echipe din România, dar și una din străinătate. După ultima experiență, de la Slobozia, am decis să nu mai fac compromisuri și mai bine să mai aștept, înainte să semnez. Am discutat inclusiv în SuperLiga, dar și în Liga 2.

În SuperLiga, nu pot spune că am refuzat, doar că au ales pe altcineva. Le mulțumesc pentru faptul că s-au gândit la mine. Iar la Liga 2 au fost discuții, dar voi merge acolo doar dacă este un proiect pentru promovare.

Din străinătate am avut o propunere dintr-o țară aflată în curs de dezvoltare, cu naționala la Mondial. Un club care a încheiat pe locul 2 în campionatul lor. Nu am ajuns la un numitor comun în ceea ce privește componența staff-ului. Eu țin la chestia asta, să am oamenii mei lângă mine. E important să ai un staff și tocmai de asta nu am ajuns la un acord”, a adăugat Prepeliță.

Andrei Prepeliță le-a antrenat până acum pe FC Argeș, Gloria Buzău, Petrocub Hîncești și Unirea Slobozia.  

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!