Arbitru în prima ligă a României încă din 2003, Sebastian Colțescu și-a încheiat cariera de central în această vară, după nu mai puțin de 23 de sezoane și 423 de partide oficiate în primul eșalon, record pentru România.
Sebastian Colțescu devine observator de arbitri în Superliga
Începând cu noul sezon, Sebastian Colțescu va avea un nou rol. Comitetul de Urgență din cadrul FRF a aprobat lista observatorilor de arbitri pentru Superliga din noua stagiune, iar Colțescu și fostul asistent Vasile Marinescu sunt cele două noutăți.