Romania intra pe harta snooker-ului! Premii de 350.000 € pentru Turneul de la Bucuresti! Cand va avea loc si cine va participa

Turneul de la Bucuresti Snooker Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 03 Decembrie 2015, 18:15
Data actualizarii: Joi 03 Decembrie 2015, 18:23

"Va spun, va promit eu, asta o sa fie cel mai tare turneu de snooker din lume", le-a spus Ronnie O'Sullivan romanilor in urma cu doua saptamani, cu ocazia meciurilor demonstrative de la Circul Globus.

World Snooker si McCann Thiess vor organiza la Bucuresti, in luna octombrie a anului 2016, prima editie a Campionatului European rezervat jucatorilor profesionisti de snooker, premiile totale ridicandu-se la 350.000 de euro, a declarat Adrian Thiess, organizatorul meciurilor demonstrative dintre Ronnie O'Sullivan si Stuart Bingham de la sfarsitul lunii noiembrie, pentru Agerpres.

"Avem toate acordurile cu Wolrd Snooker (n.r. - federatia internationala de specialitate) si putem anunta faptul ca prima editie a Campionatului European de snooker va avea loc anul viitor la Bucuresti. Pentru Romania este poate cel mai important eveniment sportiv pe care l-a gazduit, pentru ca vorbim despre o competitie majora la care participa cei mai buni 128 de jucatori din toata lumea. Premiile totale se ridica la 350.000 de euro, castigatorul urmand sa incaseze suma de 80.000", a spus Thiess.

Aceasta prima editie se va desfasura timp de sapte zile in doua sali din Capitala. "Semifinalele si finala vor avea loc la Circul Globus, iar celelalte meciuri probabil la Romexpo sau intr-o alta sala care sa permita asezarea a sapte mese de snooker una langa alta. Va fi un eveniment cu totul deosebit, care va fi urmarit de milioane de telespectatori din intreaga lume. Sunt 13 televiziuni internationale care vor transmite meciurile, iar ca sa va dau un exemplu, in China un turneu de snooker atrage peste 300 de milioane de telespectatori. Asadar impactul este unul major", a adaugat organizatorul.

Preturile biletelor nu au fost inca stabilite, dar cel mai ieftin va costa echivalentul in lei a cinci euro. "Preturile nu vor fi mari pentru ca dorim ca fanii snooker-ului sa poata veni in numar cat mai mare. Cu siguranta cele mai ieftine bilete vor fi comercializate cu echivalentul in lei a cinci euro. Am vazut interesul romanilor pentru acest sport la meciul demonstrativ dintre Sturart Bingham si Ronnie O'Sullivan. De fapt, in primirea organizarii Campionatului European a contat foarte mult si succesul evenimentului de luna trecuta de la Circul Globus", a afirmat Thiess.

Pana la sfarsitul acestui an, World Snooker si McCann Thiess vor organiza o conferinta de presa in cadrul careia vor anunta toate detaliile organizarii la Bucuresti a Campionatului European.

McCann Thiess a organizat in 21 si 22 noiembrie, la Circul Globus din Bucuresti, doua meciuri demonstrative intre cvintuplul campion mondial Ronnie O'Sullivan si actualul detinator al titlului suprem, Stuart Bingham, in cadrul unui eveniment intitulat "Snooker Titans".

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!