Revoltat! Reacția lui Petev după Universitatea Craiova - U Cluj 2-2

Petev Universitatea Craiova Superliga Ivaylo Petev, antrenor Universitatea Craiova / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 09 Februarie 2024, 22:59
Data actualizarii: Vineri 09 Februarie 2024, 23:13

U Craiova - U Cluj 2-2, vineri seară, în al doilea meci al etapei a 25-a din Superliga României. 

Universitatea Craiova a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii, în care oaspeţii au fost conduşi cu 2-0.

Nicușor Bancu a avut un discurs dur și a acuzat maniera de arbitraj la finele meciului. Și antrenorul oltenilor, Petev, a considerat rezultatul injust.

  • Ivaylo Petev (centru), antrenorul de la Universitatea Craiova / Foto: Sport Pictures.

"Nu cred că e drept că s-au împărțit punctele, am jucat în prima parte mai bine. Două greșeli individuale ne-au privat de toate punctele. Eu sunt mulțumit de jucători, dar la fiecare meci e același lucru. Trebuie să marcăm trei goluri, două nu ajung. 

Noi am avut foarte multe situații de gol, dar într-o situație (n.r.: - la primul gol primit) am greșit și am lăsat adversarul să marcheze. La al doilea am comis penalty. 

Dacă pierdem puncte, e clar că n-am ajuns la ceva mai bun. Este un joc ilogic, doar în fotbal poți juca mai prost și să câștigi. E păcat că le-am dat șansa să marcheze două goluri. La cum a decurs jocul eu cred că trebuia să câștigăm. 

Nu suntem mulțumiți că nu câștigăm, trebuie să reparăm acest lucru. Am avut un meci similar acum o lună, asta am vorbit, dar din păcate la greșeli individuale n-am ce să fac. 

Cu toți suntem vinovați, în frunte cu mine, dar vreau să remarc că noi am greșit de două ori individual. În fiecare zi lucrăm să devenim mai buni, o echipă serioasă, nu ne permitem să mai pierdem de o asemenea manieră puncte", a declarat antrenorul Universității Craiova la finele partidei din etapa a 25-a a Superligii.

Craiovenii au marcat prin Houri ’10 şi Căpăţînă ’45, ambele goluri din penalti.

Universitatea Cluj a marcat prin Gheorghe’46 şi Nistor ’64, ultimul gol din penalti.

Universitatea Craiova: Lazar – Vlădoiu (Ian ’66), Zajkov, Maldonado, Bancu – Al. Creţu, Mateiu (Kozulj ’86), Căpăţînă – Houri (Mekvabishvili ’66), Markovic (Koljic ’58), Baiaram (Danciu ’86). Antrenor: Ivaylo Petev.

Universitatea Cluj: Gorcea – Piţian (Simion ’46), Masoero, Mitrea, Vătăjelu (Anselmo ’46) – Pănoiu (Chintes ’46), Bic – Roger (Gheorghe ’46), Nistor, Chipciu – D. Popa (Doukoure ’78). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Cartonaşe galbene: Bancu ‘87/ Vătăjelu ’11, Pănoiu ’19, Anselmo ‘86

Arbitri: Radu Petrescu - Mircea Grigoriu, Radu Ghingulea - Andrei Antonie

Camera VAR: Rareş George Vidican, Alexandru Vodă

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!